Cea de-a XVI-a etapa a seriei I din Liga a III-a de fotbal programeaza toate partidele vineri, 22 martie, de la ora 15.00. In unul dintre cele cinci meciuri rezultatul este cunoscut deja: 3-0 pentru Stiinta Miroslava, in “deplasarea” de la Panciu, datorita retragerii echipei Young Stars din campionat. Lidera seriei I a Ligii a III-a, Sport Club, primeste vizita “macelarilor” de la Kosarom Pascani, care s-au impus in tur cu 2-1. Asadar, Sport Club are un motiv in plus sa-si forteze victoria. In aceasta etapa, Aerostar va face deplasarea la Piatra Neamt, unde va da piept cu Ceahlaul II. Daca aviatorii vin odihniti dupa “victoria” contra YS Panciu din etapa precedenta, Ceahlaul II isi doreste câstigarea partidei tinând cont ca saptamâna trecuta au pierdut la Bucovina Radauti. Cea de-a treia formatie bacauana din Liga a III-a, CSM Moinesti, se va odihni in aceasta etapa si nu-si face griji ca ar putea pierde locul secund din clasament, având o diferenta confortabila fata de ocupanta locului 4, Bucovina Radauti, totodata si FCM Dorohoi (locul 3) neavând programat meci.
Programul complet al etapei a XVI-a: Otelul II Galati – SCM Petrotub Roman, SC Bacau – Kosarom Pascani, Young Stars Panciu – Stiinta Miroslava, Ceahlaul II Piatra Neamt – Aerostar Bacau, Sporting Suceava – Bucovina Radauti. CSM Moinesti si FCM Dorohoi stau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.