CSM Moinesti – FCM Dorohoi
E derby! Locul 1 cu locul 2. Mai mult decat atat, ambele echipe se prezinta cu rani inca sangerande, ceea ce nu poate decat sa ascuta lupta. Lidera, CSM Moinesti vine dupa un stop intern, cu Sporting Suceava, urmat de o saptamana de pauza si de reflexii. De cealalta parte, Dorohoiul inca nu-si poate explica infrangerea suferita runda trecuta, pe teren propriu, contra Pascaniului, care a privat-o de un salt pe prima pozitie a clasamentului. Asadar, derby! Unul de fuga.
Unde dai si unde crapa
Profitand de pauza avuta runda trecuta, antrenorul-jucator al Moinestiului, Sorin Trofin a vazut pe viu meciul dintre FCM Dorohoi si Kosarom Pascani, incheiat cu victoria surprinzatoare a oaspetilor, cu 1-0. „Am mers sa vad Dorohoiul si am descoperit Pascaniul”, a sintetizat Trofin, care nu-si subestimeaza insa sub nicio forma adversarii de azi: „Nu m-au impresionat cu nimic runda trecuta, dar asta nu inseamna ca nu ne asteapta un meci foarte greu contra lor”.
Reintra Tismanaru
Gazdele vizeaza, inainte de toate, cele trei puncte care le-ar permite desprinderea in clasament. Dar nu au renuntat nici la eficacitatea marca „3+”, chiar daca la ultimul joc, cel cu Sporting, au coborat cu un gol sub norma obisnuita. Revenirea golghetrerului Eduard Tismanaru, care si-a ispasit etapa de suspendare si forma buna a lui Gabi Darie reprezinta garantii de baza pentru un nou show ofensiv. Singurele probleme ar putea aparea in aparare, acolo unde Lupu acuza o accidentare la muschii abdominabil, recuperarea sa fiind incerta.
Li s-a simtit lipsa
„Sigur ca ne dorim sa facem un joc de atac cat mai bun, asa cum i-am obisnuit pe suporterii nostri. Mai ales ca s-a simtit faptul ca noi am stat etapa trecuta; in patru meciuri s-au dat doar trei goluri”, a spus, mai in gluma, mai in serios, Sorin Trofin, care invoca si ciclul rezultatelor: „Dupa prima remiza, cea cu Otelul ll, am castigat patru meciuri la rand. Acum, dupa egalul cu Sporting, speram sa obtinem alte patru victorii consecutive”.