La sfârșitul săptămânii trecute s-a jucat prima etapă a returului Ligii a III-a din actuala ediție de campionat. Meciul a fost și ultimul al anului pentru CSM Bacău care încheie astfel stagiunea de toamnă cu o înfrângere pe teren propriu. Jocul disputant pe stadionul din Letea Veche nu a fost lipsit de evenimente, cele mai multe fiind în defavoarea echipei băcăuane.
Chiar și în aceste condiții, CSM a dominat începutul partied, în primele 20 de minute beneficiind de trei ocazii de a marca. Așa cum se spune în fotbal, că ratările se răzbună, oaspeții au primit un penalty în minutul 24, transformat de Iancu, 8 minute mai târziu Radu reușind să dubleze avantajul echipei vizitatoare, după câteva greșeli ale apărării băcăuane.
În repriza secundă băcăuanii au început în forță, „centralul” Lucian Diaconu refuzând gazdelor un penalty în minutul 47 la un fault în careu asupra lui Popa. Cinci minute mai târziu, Priboi scăpat spre poarta oaspeților a fost lovit cu cotul de un adversar care nu a primit cartonaș roșu. Apoi jocul a scăzut în intensitate, oaspeții fiind aproape de a marca în minutul 61. CSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Stratulat – Maxim (64 Istrate), V. Mocanu, Strat, L. Popa – Preda (64 Ungurenașu), Adăscăliței – Ciobanu, Toma (64 A. Mocanu), Antal – Priboi.
În celelate meciuri ale etapei s-au înregistrat următoarele rezultate:
ACS Dacia Unirea Brăila – CS Avântul Valea Mărului 4 – 0
CS Sporting Lieşti – ACS Sportul Chiscani 3 – 0
ACS Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Râmnicu Sărat 3 – 1
CS Făurei – CSM Focşani 2007 1 – 1
După 10 etape disputate, CSM Bacău ocupă locul VII în clasament cu 10 puncte.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.