La meciul de mâine, dintre Aerostar si Sepsi OSK Sfântu-Gheorghe, din startul returului, gazdele au pregatit un show cu fumigene rosii, galbene si albastre
La meciul din tur, de la Sfântu-Gheorghe, pe stadion au fost prezenti 1500 de oameni. Majoritatea, intonând Imnul Secuiesc. Asa, ca doar nu se juca in România! Aerostarul si-a luat revansa pe teren, impunându-se cu 1-0 printr-un gol-bijuterie marcat de Sârbu. Iar mâine, in prima etapa din returul Ligii a III-a, „aviatorii” vor sa se revanseze si in tribune. Acolo unde promit un show de exceptie. Unul… tricolor!
Piesa de rezistenta a coregrafiei de la meciul cu Sepsi OSK vor fi fumigenele rosii, galbene si albastre de la peluza. Nu va fi insa singurul element de culoare si de atractie cu care clubul bacauan se prezinta la prima confruntare din retur. Astfel, fotbalistii celor doua echipe vor intra pe teren insotiti de copii de la grupele de juniori ale Aerostarului, dupa tiparul meciurilor din cupele europene sau din campionatele puternice ale Europei. In plus, conducerea clubului va tipari si un program de meci, care va fi inmânat, in mod gratuit, spectatorilor.
„Prin toate aceste initiative, incercam sa atragem publicul si, totodata, sa-l fidelizam. Ii asteptam pe spectatori la stadion, asigurându-i ca vor avea ce sa vada: o formatie tânara, de perspectiva si care beneficiaza de stabilitate financiara”, a declarat presedintele CS Aerostar, Doru Damaschin, care a precizat ca returul de campionat va fi unul special pentru gruparea pe care o conduce: „In 2015 se implinesc 30 de ani de la prima promovare in B a echipei noastre- cea mai longeviva din judet- si vrem ca rezultatele, dar mai ales exprimarea din teren a baietilor sa fie una pe masura evenimentului pe care il aniversam”.
Intr-adevar, la finalul editiei de campionat 1984-’85, Aripile, asa cum se numea pe atunci echipa de fotbal a Intreprinderii de Reparatii Avioane, se clasa pe primul loc in Seria I din esalonul trei si promova, in premiera, in Divizia B. Din lot facea parte, ca tânar jucator, si antrenorul de astazi, Giani Florian: „Nu pot uita acele vremuri, mai ales ca regretatul Mircea Nedelcu mi-a permis sa debutez, la doar 16 ani, alaturi de Daniel Scânteie, in prima echipa a Aripilor”. La 30 de ani distanta, Aerostar, cu „veteranii” Dobârceanu si Apostu, cu noile achizitii Belecciu si Homneac si cu tinerii de 20 de ani Ramon Gheorghe, Artenie si Vlad Scânteie (fiul fostului golgheter al Aripilor) se pregateste de un nou drum. Unul care incepe sub semnul tricolorului.
Acum 30 de ani…
In 1985, Aripile Bacau (Aerostarul de azi) a promovat in Divizia B, avându-i la conducerea clubului si a sectiei de fotbal pe Gheorghe Popa si, respectiv Ioan Giosanu. Pe banca tehnica se aflau regretatii Mircea Nedelcu, in calitate de antrenor principal si Nicolae Florea ca „secund”, iar lotul era compus din urmatorii jucatori: Iliuta, Frunza, Ghita Poenaru, Ciudin, Catineanu, Chiriac, Moldoveanu, Munteanu, David, Nita, Chitic, Cotan, Dragomir, Petre Grigoras, Giani Florian si Daniel Scânteie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.