Aerostar Bacău- Csikszereda Miercurea-Ciuc (sâmbătă, ora 11.00, stadion „Aerostar”)
Pentru Aerostar, campionatul ligii secunde începe cu adevărat sâmbătă. Cu un nou tehnician, în persoana lui Daniel Munteanu, cel care a promovat echipa băcăuană sezonul trecut. Cu o altă atitudine. Și cu dorința de a sparge acel zero din dreptul punctelor obținute și al golurilor marcate.
„Suntem într-o situație dificilă, însă, chiar dacă nu se pot face minuni peste noapte, am convingerea că sâmbătă, la meciul cu Csikszereda Miercurea-Ciuc, echipa va arăta o altă față. E nevoie ca băieții să-și regăsească plăcerea de a juca fotbal”, a declarat Daniel Munteanu care, începând de la mijlocul acestei săptămâni, l-a înlocuit pe Cristian Lupuț, în mandatul căruia „aviatorii” au adunat patru înfrângeri în tot atâtea jocuri.
„E clar că, având în vedere rezultatele, moralul echipei nu este unul grozav, dar nu trebuie să ne mai gândim la ce a fost, ci la ce putem face pentru a ieși din această pasă proastă. Iar primul pas este să jucăm dezinhibat contra Csikszeredei. Avem nevoie de goluri, avem nevoie de puncte”, a precizat noul antrenor al Aerostarului.
Pe lângă necazurile din clasament, băcăuanii se confruntă și cu unele probleme de lot, cauzate de accidentări: portarul Anca-Trip, mijlocașul Mihalcea și atacantul Burlacu. „Vom vedea în ce măsură pot fi recuperați. Indiferent de cine va intra însă pe teren, repet faptul că trebuie să arătăm o altă atitudine”, a punctat Daniel Munteanu, care speră ca în perioada următoare să completeze lotul prin aducerea unui mijlocaș și a unui atacant.
Miercuri, cu prilejul unui joc-școală, Munteanu l-a văzut la lucru și pe Valentin Haberkon, însă nu a luat încă o decizie definitivă în privința acestuia, alegând ca argentinianul să fie monitorizat și pe parcursul săptămânii viitoare. În ceea ce o privește pe Csikereda, ciucanii vin la Bacău după o înfrângere acasă cu Petrolul (1-2), în care l-au pierdut pe Norbert Janos, eliminat și, automat, suspendat.
Celelalte meciuri ale etapei a cincea (sâmbătă, 26 septembrie, ora 11.00): Poli Timișoara- Ripensia, Gloria Buzău- CSM Reșița, Unirea Slobozia- Farul, Pendurii Lignitul- CS Mioveni, Turris Oltul Turnu-Măgurele- Concordia Chiajna. Ora 12.30: Fotbal Comuna Recea- Rapid. Ora 18.45: Petrolul- Dunărea Călărași. Duminică, 27 septembrie, ora 12.00: Metaloglobus- „U” Cluj. Marți, 29 septembrie, ora 19.00: U Craiova 1948- CSM Slatina.
Clasament
1 U Craiova 1948 4 3 1 0 11-5 10p.
2 Rapid București 4 3 1 0 9-3 10p.
3 Petrolul Ploiești 4 3 0 1 12-3 9p.
4 Concordia Chiajna 4 2 2 0 9-3 8p.
5 Poli Timișoara 4 2 2 0 3-1 8p.
6 Farul Constanța 4 2 1 1 6-5 7p.
7 Dunărea Călărași 3 2 0 1 5-2 6p.
8 Universitatea Cluj 4 2 0 2 5-4 6p.
9 Gloria Buzău 4 1 3 0 5-4 6p.
10 Viitorul Pandurii 4 2 0 2 9-11 6p.
11 Turris Oltul 4 1 2 1 8-4 5p.
12 Metaloglobus 3 1 2 0 4-3 5p.
13 Csikszereda 3 1 1 1 3-3 4p.
14 Unirea Slobozia 4 1 1 2 3-6 4p.
15 CSM Reșița 3 1 1 1 1-4 4p.
16 CS Mioveni 4 0 3 1 0-1 3p.
17 CSM Slatina 4 1 0 3 3-6 3p.
18 Ripensia Timiș. 3 1 0 2 3-9 3p.
19 Aerostar Bacău 4 0 0 4 0-5 0p.
20 Comuna Recea 4 0 0 4 3-10 0p.
21 Pandurii Lignitul 3 0 0 3 1-11 0p.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.