Aerostar este tot mai aproape de revenirea în Liga a III-a. Deși a înregistrat un progres în planul jocului (mai multe ocazii, mai mult dinamism, mai multă ambiție), echipa băcăuană a fost penalizată de aceleași erori în apărare și la finalizare în meciul jucat acasă, sâmbătă, cu Concordia Chiajna, în penultima etapă a sezonului regulat din eșalonul secund. Rezultatul? 0-1. Astfel, „aviatorii”, penultimii în clasament, cu doar 10 puncte, au ajuns la cea de-a 12-a înfrângere stagională, în timp ce Chiajna, la primul gol marcat și prima victorie obținută în 2021, a urcat pe locul 14, cu 21 de puncte.
Sâmbătă, băcăuanii puteau să-și facă meciul ușor dacă ar fi deschis scorul în min. 9, atunci când Al. Popescu a trimis cu capul alături, din poziție ideală, excelenta centrare de pe stânga a lui Darius Mureșan. Scăpați cu fața curată, la reluarea slabă a lui Hamza din min. 15, când atacantul oaspeților a trimis balonul pe transversală și la șutul paralel cu linia porții expediat, trei minute mai târziu, din unghi, de Biceanu, oamenii lui Mișu Ionescu au mai avut o situație de gol în min. 24, când, dintr-on lovitură liberă de la 22 m lateral dreapta, Bobaru a șutat pe sub zid, dar Chesneau a fost la post. În partea secundă, Concordia lui Claudiu Niculescu (cu forțe proaspete venite de pe bancă: Rosado, Deac, Ciucureanu, Cocoș, Deac), a dat alte două semnale (șut Biceanu pe lângă vinclu și cap Deac, neutralizat de Cebotariu la colțul scurt) înainte de a lovi decisiv în min. 57, prin Lucian Ion, care a taxat lipsa de reacție a fundașilor băcăuani la o centrare a lui Rosado. Sigur, faza golului s-a născut dintr-un corner contestat de gazde, dar asta este deja o altă discuție. Aerostar putea egala în minutul 67, la o lovitură liberă de la 19 m din poziție centrală, la care P. Popescu a șutat mai întâi în zid, pentru ca apoi reluarea sa din vole să fie deviată în corner.
Etapa viitoare, ultima dinaintea play-out-ului, îi va găsi pe băcăuani sâmbătă, 27 martie, la Mioveni. Contra Concordiei, Aerostar a evoluat în formula: Cebotari- Alecsandru, Ardei, Bobaru, D. Mureșan- Burlacu, P. Popescu- Mihalcea (min. 69 H. Ilie), Al. Popescu (min. 69 Zaharia), Danale (min. 89 Oteliță)- Vraciu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.