15 noiembrie 2024

Fotbal/ Liga a II-a: Final de cantonament pentru Aerostar

Divizionara secundă Aerostar Bacău își încheie astăzi stagiul de pregătire centralizată de la Miercurea-Ciuc. „A fost un cantonament reușit. Sunt foarte mulțumit atât de implicarea jucătorilor, cât și de condițiile de pregătire avute aici. Singura insatisfacție e cauzată de anumite probleme de ordin medical la nivelul lotului, dar aceste lucruri sunt inerente în această perioadă de jocuri-test și de acumulări”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Daniel Munteanu.

Miercuri, în ultimul meci de verificare din cantonament, Aerostar s-a impus cu 4-2 contra echipei de Liga a III-a KSE Târgu-Secuiesc, golurile băcăuanilor fiind înscrise de Burlacu (2, unul din penalty), Darius Mureșan și Mihalcea.



„Din păcate, întâmpinăm în continuare probleme în zona fundașilor centrali. Sperăm să le rezolvăm până la primul meci de campionat, cel cu Unirea Slobozia, din 20 februarie, de pe teren propriu”, a precizat antrenorul Munteanu.

Weekend-ul viitor, Aerostar va bifa încă două amicale, ultimele dinaintea confruntării cu Slobozia: vineri, cu Foresta Suceava și sâmbătă, cu Ceahlăul Piatra Neamț.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014