A cântat la pian, ba l-a mai carat si in spate. Iar in unele meciuri, nu s-a multumit doar cu pianul si carausia; a fost un adevarat om-orchestra. A driblat, a centrat, a aparut la finalizare, iar când n-a facut toate acestea inseamna ca mingea era la adversari, iar el fugea in aparare, dupa omul pe care-l avea in marcaj.
Doamnelor si domnilor, aplauze pentru Adrian Hurdubei, cel mai bun jucator al divizionarei B Sport Club Bacau in maxi-turul de campionat 2013-2014! Fara golurile sale, e greu de crezut ca am mai fi vorbit de revirimentul bacauanilor pe final de sezon.
Golgheterul Sport Clubului
Adi Hurdubei a fost, deci, jucatorul nr.1 al SC-ului in sezonul de toamna-iarna. Dar si principalul sau realizator! Si asta, din postura de mijlocas stânga, un post care nu-i pune pe de-a-ntregul in valoare calitatile ofensive. Nici nu vrem sa ne gândim ce randament ar fi dat „Hurdu” daca ar fi fost utilizat ca al doilea vârf de atac!
Dar cum la asta nu s-a gândit antrenorul „ros-galbenilor”, Viorel Tanase, la ce bun sa o mai facem noi? „Nu-i nicio problema, joc acolo unde ma pune antrenorul”, se repliaza Hurdubei, care spune ca „in 2013 am mai crescut putin, in special la conditia fizica”.
Cel mai bun, cel mai greu…
Un-doi-urile cu Hurdubei se leaga usor. Adi are tehnica pasei si in dialog, nu doar pe teren. Cel mai bun meci? „Cu Farul, la Constanta, unde am dat un gol si o pasa de…auto-gol”. Cel mai greu?
„Cu Clinceniul, unde alde Karamyan si Patrascu ne-au tocat la capitolul pase, dar unde am scos, totusi, o remiza foarte importanta”. Si cel mai frumos gol? „Contra Berceniului, din lovitura libera. Pacat ca am pierdut in mod nemeritat acel joc. Si n-a fost singurul in care am risipit prea usor punctele”.
Planuri pentru retur
Chiar, cum explica Adi Hurdubei numeroasele reculuri ale Sport Clubului? „Pe de o parte a fost tracul si lipsa de experienta. Pe de alta, terenurile proaste. Si n-as exclude din discutie factorul sansa.
Au fost meciuri in care am avut cinci ocazii clare si de-abia am dat un gol, iar adversarii au marcat patru goluri din trei ocazii”, spune atacantul in vârsta de 23 de ani, care este convins ca sezonul de primavara va consemna un progres in ceea ce priveste evolutia sa si a echipei sale: „Sper ca pâna in play-off sa mai dau vreo cinci goluri si tot atâtea pase de gol”.
Iar la vara, in Liga I
Cu un astfel de CV, Hurdubei are toate sansele sa faca pasul catre Liga I, de al carui debut a fost privat la 18 ani, din ratiuni medicale. Jocurile bune din toamna au atras deja atentia Rapidului si a Iasiului. Si poate ca nu doar a lor!. „Mi-as dori foarte mult ca vara viitoare sa ajung la o echipa de prima liga”, marturiseste Hurdubei.
Pâna atunci, insa, atacantul care-l admira pe Cristiano Ronaldo isi va petrece Craciunul in familie („când eram mic mergeam mereu cu capra, eu jucând rolul doctorului”), iar Revelionul la o cabana din Suceava, alaturi de Lozneanu si Intuneric. Cât despre pian, nu-i bai: are si cine cânta la el, si cine-l cara!
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.