8 noiembrie 2024

Fotbal feminin: „Pisicile Roșii” au făcut pui

Ajunsă în Liga a III-a, gruparea băcăuană Măgura 2012 a scăzut media de vârstă, formându-și și o echipă de junioare. Obiectivul: promovarea.

O treaptă vine după alta. Urci sau cobori. Echipa de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 aka „Pisicile Roșii” a coborât în Liga a III-a. Prin urmare, a coborât și media de vârstă. Pe rând acum. Că tot vorbim despre trepte. „Pisicile” au retrogradat în vară la capătul unui sezon cu suișuri (puține) și coborâșuri (multe). În ciuda rezultatelor, echipa putea continua în Liga a II-a, ca urmarea a invitației făcute de FRF pe fondul numărului mare de retrageri. „În seria noastră au mai rămas doar șase echipe. Cu toate acestea, am preferat să continuăm la nivelul Ligii a III-a, să economisim bani și să construim o nouă echipă. Una mult întinerită, cu care să revenim, pe merit, în eșalonul secund”, explică managerul „Pisicilor”, Cătălin Cojocaru. Noua strategie include și o echipă de junioare. Iar o parte din junioare evoluează și la senioare. „Practic, cresc împreună”, spune Cojocaru, care precizează că selecția rămâne deschisă: „Cine dorește să practice fotbalul la echipa noastră este așteptată cu brațele deschise. Nu putem oferi prea multe, dar ceea ce oferim este cu titlu de gratuitate și vine direct din suflet”.



Zgârie de mică

Multe din fetele sosite acum la echipă au fost selectate din mediul rural. „Scouter” este directorul sportiv Iulian Răsloagă. „Nu este ușor să aducem jucătoare, mai ales că nu beneficiem de condiții deosebite, iar unei fete trebuie să-i creezi un altfel de cadru. Cu toate acestea, îi dăm înainte, iar cele care au decis să se alăture echipei noastre au făcut-o cu mult entuziasm. Ne putem lăuda cu un colectiv unit, care nu acceptă sub nicio formă vulgaritatea”, punctează directorul sportiv Răsloagă. Mezina lotului, Elisa Bulai, „bijuteria noastră”, cum o alintă Cătălin Cojocaru, este și ea din afara Bacăului. Are doar zece ani, învață în clasa a IV-a la Școala din Nicolae Bălcescu și face naveta pentru a se antrena alături de „Pisicile” mai mari ca vârstă. Pe teren, însă, Elisa își uită vârsta. Și-și scoate ghearele. Dă bine la poartă, pune piciorul și aleargă non-stop. Deși poartă un tricou cu Griezmann din perioada Atletico Madrid, puștoaica se declară fan Cristiano Ronaldo. „Iubesc fotbalul”, mărturisește Elisa, care a și debutat pentru junioarele „Pisicilor Roșii” vinerea trecută, într-un amical la Fălticeni.

De la catedră, pe teren

Dacă Elisa este cea mai tânără componentă a „Pisicilor”, Mihaela Iosub, soția antrenorului Adrian Iosub, este cea mai în vârstă: 39 de ani. De altfel, Mihaela este una dintre cele trei mămici din cadrul lotului, celelalte două fiind Alexandra Cojocaru și Monalisa Palade. Alexandra este mama Sofiei Maria, în vârstă de un an și jumătate, în timp ce fiica Monalisei, Rebeca, va aniversa, chiar la finalul acestei săptămâni, primul său an de viață. O dovadă că „Pisicile” au pui și la propriu, nu doar la figurat! Trecând în revistă profesiile și ocupațiile fotbalistelor băcăuane, să notăm că Maria Panțîru este profesoară de latină și de engleză, Irina Andrieș lucrează la Poliție, iar o bună parte din fete sunt eleve sau studente. „Avem și cazuri sociale deosebite la nivelul lotului, iar faptul că echipa noastră se prezintă ca o adevărată familie ajută din acest punct de vedere. Fotbalul este o modalitate de integrare în societate”, subliniază Cătălin Cojocaru. Una dintre cele mai vechi componente ale echipei, Andreea Bujor sau „Bujorica”, așa cum o strigă toți, are 21 de ani și joacă pentru „Pisici” de la 14 ani: „Adică chiar de la înființare. Ceea ce pot spune este că lotul pe care-l avem acum este mai unit ca oricând, chiar dacă unele fete sunt de-abia venite”.

Greutățile le întăresc

Spre deosebire de anii precedenți, când au beneficiat de sprijin financiar de la autoritățile locale în baza diferitelor proiecte, în 2019, Măgura 2012 Bacău se bazează doar pe sponsori. Și aceștia puțini și fără a contribui cu sume însemnate. Din cauza bugetului redus, fetele sunt nevoite să se antreneze pe un teren pe care poți practica mai degrabă alergare montană. Noul antrenor al „Pisicilor Roșii”, Adrian Iosub recunoaște că starea terenului de antrenament nu permite un progres însemnat în plan tehnic: „Este foarte greu, dar încercăm să ne adaptăm. Dacă am dispune de fonduri, ne-am antrena undeva pe sintetic sau pe terenuri cu o calitate superioară a gazonului, nu aici, pe Liceu, unde vedeți și dumneavoastră cum se prezintă situația”. Când vine vorba despre feed-back-ul fetelor, antrenorul Iosub uită însă de toate greutățile: „Sunt mult mai receptive decât băieții. E mult mai ușor de lucrat cu ele. Am convingerea că toate aceste greutăți ne vor întări și că vom putea construi o echipă frumoasă anul acesta”. O echipă care să revină în Liga a II-a. Pentru că – nu-i așa? – treptele sunt făcute și pentru a fi urcate, nu doar coborâte.

Lotul echipei Măgura 2012

Jucătoare: Andra Cernat, Mihaela Iosub, Ana Marin, Narcisa Zadea, Sabina Cojan, Marina Todirașc, Anca Bărbulișteanu, Maria Panțîru, Monalisa Palade, Denisa Nechita, Alexandra Cojocaru, Andreea Bujor, Roxana Mateuță, Corina Chelmuș, Adina Cernat, Marilena Vieru, Paula Cheghici, Larisa Miclăuș, Anca Pintilie, Amalia Aldea (plecată, ca studentă, în America în această perioadă), Vasilica Popa, Irina Andrieș, Elisa Bulai. Antrenor: Adrian Iosub. Manager: Cătălin Cojocaru. Director sportiv: Iulian Răsloagă.

Debut în Cupă

„Pisicile Roșii” vor începe sezonul duminică, în deplasare, la Pașcani, în prima fază a Cupei României. În campionat, echipa antrenată de Adrian Iosub va debuta weekend-ul viitor, acasă, contra Zimbrului Tulcea. Băcăuancele fac parte din Seria a IV-a, alaturi de Zimbrul Tulcea, CSM Pașcani, Universitatea 2 Galați și Csikszereda Miercurea Ciuc. La finalul sezonului regulat va urma play-off-ul ce va include primele trei clasate, iar câștigătoarea turneului final va promova direct.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014