5 noiembrie 2024

Fotbal feminin/ Liga a II-a: Chiar nu-i pasă nimănui de „Pisicile roșii”?

Aflată înaintea unui nou start de campionat, singura echipă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 își pune toate speranțele în proiectul de finanțare înaintat către Consiliul Local

Campionat nou, probleme vechi. Singura echipă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 se pregătește să înceapă o nouă ediție de campionat. A zecea din istoria sa. Cifrele se schimbă doar din acest punct de vedere. Când vine vorba de buget, acesta rămâne nemișcat. Undeva, în dreptul lui zero. Iar când e să se miște, se mișcă spre minus!



„Tot ce avem, e din fonduri proprii. Și cum fondurile se dovedesc insuficiente, se întâmplă să mergem pe credit. Mai avem datorii și acum din sezonul trecut. Nu sunt mari- e legat de transportul ultimului meci, cel de la Târgu-Mures- dar sunt și ne crează o stare de discomfort, care este amplificată de faptul că ne pregătim de un campionat pe care nu știm cum îl vom scoate la capăt. Speranța noastră se leagă de proiectul înaintat pe Legea 69 către Consiliul Local.

Suma nu e mare- undeva, la 15.000 euro- asta în condițiile în care una din adversarele noastr din campionat, echipa Iașiului, de exemplu, primește de la autoritățile locale 100.000 euro. Dacă proiectul nostru ar fi aprobat, am privi, în sfârșit cu optimism spre ediția de campionat care marchează un deceniu de existență al «Pisicilor Roșii». Avem fete care fac eforturi financiare însemnate doar din simpla dorința de a juca fotbal”, mărturisește managerul grupării băcăuane, Catălin Cojocaru, care adaugă:

„Se pune mare preț pe discrimnare și pe egalitate de șanse, iar finanțarea unei echipe de fotbal feminin aduce un plus de imagine. Acestea sunt argumentele care mă fac să fiu încrezator în aprobarea proiectului de către Consiliul Local”. Repartizate în Seria 1 (din totalul de două) al ligii secunde, „Pisicile Roșii” antrenate de Mihai Voicu vor începe campionatul weekend-ul viitor, pe 12 septembrie, la Roman, contra Vulipțelor Galbene din localitate.

Șirete, Vulpițele au intrat la inima autorităților locale. „Pisicile”, în schimb, s-au obișnuit să moară ca să trăiască. An de an. E adevărat, au nouă vieți, dar dacă mai pierd una, ratează aniversarea unui deceniu de existență. Pe bune, acum, chiar nu vă impresionează deloc lucrul acesta?

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri