Începutul de an a adus o veste tristă pentru fotbalul băcăuan. Joi, 16 ianuarie, fostul fundaș central al FCM Bacău, Vasile Maricel Ardeleanu a fost găsit fără suflare în propria-i locuință. Ardeleanu avea doar 50 de ani. Ar fi împlit 51 pe 5 februarie.
Într-un fel, însă, el „murise” mai demult. Mult mai demult. În primăvara lui 1999, atunci când un atac criminal al lui Marius Lăcătuș îi rupsese piciorul într-un Steaua- FCM Bacău jucat pe „Ghencea”.
„Acela a fost sfârșitul meu. Puteam să mai joc mult și bine, traversam o perioadă bună și nu ar fi fost exclus și un transfer undeva mai sus. Nu a fost să fie. Acea intrare a lui Lăcătuș mi-a rupt în două nu doar piciorul, ci și cariera”, rememora cel poreclit „Mutu” pentru firea sa taciturnă. Și totuși, Ardeleanu a reușit să treacă și peste accidentarea din 1999.
În partea a doua a sezonului 2001-2002 a fost „revitalizat” de antrenorul Gheorghe Poenaru, iar „Mutu” avea să-și facă redebutul cu un gol marcat în poarta Brașovului.
„Din păcate, nu a avut tăria de caracter necesară pentru a-și continua cariera la un nivel decent. Țin minte că am tras de el, i-am oferit șansă, dar felul său introvertit nu l-a ajutat deloc. Dumnezeu să-l odihnească pentru că a fost un om liniștit, care nu a făcut rău la nimeni în viața sa”, a mărturisit Ghiță Poenaru, care și-a amintit și de un moment mai aparte cu Vasile Ardeleanu când, la începutul lui 2000, fotbalistul „galben-albaștrilor” nu s-a prezentat la autocar pentru deplasarea în cantonamentul din Italia:
„A fost pentru prima oară în întreaga mea carieră când am stat după un jucător. Mai mult, mi-amintesc că am oprit autocarul undeva înainte de Podul cu Lanțuri pentru a merge să-l căutăm acasă și să-l luăm cu noi. Nu a fost de găsit”.
Retras din activitate în 2005, de la FC Vaslui, Vasile Ardeleanu se stabilise de mai multă vreme în satul Cârligi din comuna Filipești, unde lucra cu ziua. Din când în când, mai juca și fotbal, la echipa de județ AS Filipești.
Și povestea, cui dorea să-l asculte- și nu erau deloc puțini!- cum viața i se schimbase într-o seară hâdă de primăvară a îndepărtatului an an 1999.
Drum bun, „Mutule” și Dumnezeu să te aibă în pază!
