Divizionara B Sport Club Bacau a uitat gustul victoriei. din cele patru jocuri de verificare sustinute in turneul de pregatire de la Baile Felix, bacauanii nu au câstigat niciunul. Dupa infrângerea suferita miercurea trecuta, cu 1-0, pe terenul lui Honved Budapesta, Sport Club Bacau a dat-o pe rezultate de egalitate in amicalele din Vestul tarii.
Vineri, echipa antrenata de Viorel Tanase a incheiat nedecis, 1-1, jocul test cu Olimpia Satu-Mare (pentru bacauani a marcat Schiopu), iar duminica a remizat fara gol in compania echipei de liga a treia, Soimii Pâncota. Ieri, trupa lui Tase a inregistrat un nou esec cedând cu 1-0 intâlnirea cu divizionara C National Sebes.
Miercuri, Sport Club va trece din nou granita in Ungaria, pentru o partida de verificare contra lui Mezokovesd Zsory, formatie situata pe pozitia a 12-a in campionatul maghiar, pentru ca vineri, la finalul turneului, sa o intâlneasca pe Gloria Bistrita. Amicalul cu Gloria inlocuieste astfel jocul-revansa cu Olimpia.
In tabara bacauana au aparut si primele probleme medicale, Adascalitei, Hurdubei si Bogdan Ungureanu fiind raciti. La propriu. Un alt jucator al bacauanilor, Ionel Mihalachioae a suferit o taietura, necesitând mai multe copci si o perioada de pauza competitionala.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.