Vasile Moise, care a lucrat ca referent la Garda Financiara Bacau, a fost trimis in judecata de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau. In urma anchetei efectuate s-a stabilit ca acesta si-a insusit 91.116 de euro din amenzi, dar a creat si un prejudiciu la bugetul statului de peste 3.850.000 de euro. In sarcina lui s-au retinut doua infractiuni: delapidare cu consecinte deosebit de grave si abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, ambele fapte in form? continuata. “Persoana in cauza a fost angajata pe postul de referent, avand atributii si in gestionarea sumelor provenite din amenzi, pe care trebuia sa le depuna la Trezorerie. S-a pensionat anul trecut”, a declarat Romeo Fratila, comisar sef la Garda Financiara Bacau. Concret, Vasile Moise, profitand de calitatea pe care o avea in cadrul Garzii Financiare Bacau, timp de 9 ani, in perioada februarie 1999 – februarie 2008, si-a insusit pe nedrept suma totala de 294.448,97 lei (echivalentul a 91.116,23 euro, conform cursului de schimb din perioada cand s-a intocmit rechizitoriul) din amenzile incasate de comisarii institutiei in urma activitatilor de control, bani care i-au fost predati, in mai multe randuri, pentru a fi depusi la Trezorerie. Numai ca banii nu au ajuns niciodata la “banca” statului, ci in buzunarele proprii. De asemenea, intre iunie 2005 si decembrie 2007, acelasi Vasile Moise, pentru a-si ascunde fapta (insusirea ilegala de bani), nu a predat catre organele de executare silita, in termenul legal, 1.134 procese verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor incheiate de comisari pe teren, ceea a cauzat un prejudiciu la bugetului de stat de 13.632.603,76 lei (adica 3.852.909 euro). “O parte din prejudiciu a fost recuperat prin depunerea sumelor la Trezorerie de catre Vasile Moise, o alta parte fiind recuperat prin efortul Garzii Financiare Bacau in sensul identificarii debitorilor si conformarea voluntara a agentilor economici care aveau sume de plata la bugetul de stat. Este regretabil ca institutia noastra a trecut printr-un astfel de eveniment si ca unui coleg cu peste 25 de ani de munca i s-au identificat astfel de fapte”, a mai precizat comisarul sef Romeo Fratila. Garda Financiara Bacau s-a constituit parte civila cu suma totala de 305.372,80 lei. In vederea recuperarii pagubei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unui imobil ce apartine lui Vasile Moise. Dosarul a fost inaintat spre solutionare la Judecatoria Bacau. (R. Neagu & A. Gavrila)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.