6 noiembrie 2024

Forza Chimcomplex!

„Echipa Chimcomplex a ieșit pe teren și a început antrenamentul pentru 2021”, a anunțat, la începutul acestui an, omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează grupul industrial cu unități la Borzești și Râmnicu Vâlcea. Pasionat de sport încă din tinerețe, Ștefan Vuza compară Chimcomplex cu un veritabil club cu sportivi de performanță. Iar Chimcomplex este unul dintre cei mai importanți fabricanți de produse chimice din România.

„Potențialul, spune Ștefan Vuza, este mare, o echipă de valoare istorică, un club de tradiție, susținut de suporteri cu pasiune. Am încredere că aici, împreună vom scrie istorie. Ne-am setat obiective ambițioase iar viziunea mea merge foarte departe! Hai Chimcomplex SA Bozești!”.
Ștefan Vuza vede în echipa de conducere a Chimcomplex numai performeri, dar și un arbitru și, evident, și un antrenor în care îl recunoaștem chiar pe el.



„Istoria ne-a învățat că Chimcomplex este o echipă a familiilor și a generațiilor, spun și a administratorii paginii de Facebook a grupului industrial pe care apare inedita imagine a echipei de manageri. O echipă motivată și dornică de victorie ne va călăuzi în acest an spre atingerea obiectivului de calificare în Prima Ligă!”.

Imaginea inedită a echipei de conducere a Chimcomplex

Și tot ca o dovadă că Chimcomplex are grijă de imaginea sa publică, la finalul anului trecut a lansat și revista „Noi”. „Avem povești de succes, inițiative, fapte bune și dedicare și le vom da aici un spațiu pentru a fi prezentate – scrie în articolul-program al revistei Tivadar Runtag, CEO al întreprinderii. În anul acesta am lansat Chimcomplex pe o traiectorie foarte promițătoare și ne-am consolidat. Prin urmare, doresc să vă felicit și să vă mulțumesc tuturor! Indiferent de eforturile realizate până acum, este esențial să continuăm să ne îmbunătățim și în 2021. Să ne îmbunătățim, pentru a nu ne abate de la valorile noastre și a continua să fim demni de încrederea clienților, acționarilor și tuturor partenerilor noștri. Vă invit să scriem împreună viitorul cu responsabilitate, gândindu-ne să lăsăm peste tot pe unde trec specialiștii Chimcomplex o amprentă frumoasă.”

Așa cum o arată și numele ei, revista „Noi” face și ea un portret al echipei Chimcomplex, al întregii echipe.

Prima publicație sub marca întreprinderii chimice din Borzești apărea acum peste 50 de ani, ziarul „Chimistul”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri