16 noiembrie 2024

Flerul in afaceri, marca inregistrata

V-amintiti de campaniile pe care politicienii, in complicitate cu industriasii, le faceau odata, in ideea promovarii produselor realizate in tara? Se dorea, cumva, contracararea importurilor, in cea mai mare parte, de produse de duzina, trimise de peste tot, si care, pâna la urma, s-au dovedit a fi un soi de deseu, pe care oamenii tarilor de provenienta nici macar nu aveau curajul sa le priveasca, darmite sa le miroasa sau, mai mult, sa le si consume.

In fine, importurile s-au dovedit a fi produse de mâna a doua, pentru un popor de consumatori second hand, care s-a alaturat unei comunitati in genunchi, si nu de la egal la egal, cum ar fi fost firesc intr-o fratie cum este UE.



Asadar, „Fabricat in România”, caci la aceasta campanie ma refeream, nu era chiar o miscare rea, daca ar fi fost respectate in intregime si de toata lumea regulile jocului. Fiindca, nu toate produsele incluse in promovare erau tocmai ok. Era buna campania si pentru ca ar fi reanimat patriotismul românilor, disparut dupa „aglomeratia din ’89”. A fost nevoie de multi ani, pentru ca o mâna de români adevarati sa insiste sa produca ei branduri de valoare, apreciate peste tot in lume.

Printre ei se afla si un bacauan care, inca din anii când unii adunau bani din marfurile de doi lei aduse de la turci (multe facute pe un vapor, in largul Marii Negre), ei bine, omul a initiat o serie de proiecte care, mai târziu, aveau sa devina preferatele occidentalilor. Caci, dincolo de ambitie (care nu trebuie sa lipseasca niciunui antreprenor), trebuie sa mai ai si acel moment de sclipire in afaceri, ca sa vezi oportunitatea acelui bisnis.

Avantaj pe care bacauanul nostru l-a avut. De aici pâna la zecile de inventii acoperite cu aur de mediile de afaceri si stiintifice mondiale, nu mai e decât un pas. Parcursul neintrerupt al acestui antreprenor a ajuns, acum, la finalizarea unei investitii de milioane de euro, in comuna Filipesti (deloc intâmplator aleasa, daca ar fi sa dau si niste conotatii spirituale, fabrica fiind in vecinatatea pârâului Precista).

Tot aici, vor urma sa prinda viata alte si alte idei, despre care voi mai scrie, negresit. Chiar si dupa ce produsele lui vor purta stampila Fabricat in Filipesti, evident, daca viata ma va mai lasa. Si oamenii.


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014