„La școală m-au întrebat ce vreau să devin când o să fiu mare. Le-am răspuns: Fericit. Mi-au spus că nu am înțeles cerința. Eu le-am spus că ei nu înțeleg viața” – John Lenon.
„Cuvintele acestui citat ne-au ajutat să înțelegem că nevoia elevilor noștri din această perioadă în care sala de clasă e acasă, banca și tabla sunt biroul din propria cameră, respectiv laptopul sau telefonul, este de a știi ce și cum simt, de a-și recunoaște și exprima emoțiile. Cu toții, elevi, părinți, cadre didactice, ne-am trezit într-un montagne russe al tehnologiei, al școlii online. Pauzele de pe holurile școlii, drumul în sine spre școală, poveștile dinaintea orei de curs au fost înlocuite de expresii precum «Care este link-ul de acces?”, «Conexiunea mea la internet este slabă», «Nu vă aud foarte bine!»”, ne-a declarat prof. de limba engleză Ana Maria Bostan, profesorul coordonator al unui inedit proiect derulat la Școala Gimnaziale „Constantin Platon”.
Astfel, împreună cu Anca Simion, lector univ. în cadrul Departamentului DPPD al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj, fondatoarea Asociației Educaționale A.S. din Cluj, Irina Vasile, profesor la Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthlot” din Ploiești, și Daniela Luca, consilier școlar al Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, s-a gândit și lansat Proiectul educațional „Five o’clock Joy” sau ZOOM Bucuria de la ora cinci.
Proiectul are drept obiectiv descoperirea abilităților și calităților individuale/ comune specifice vârstei prin dezvoltarea stimei de sine, a creativității și a motivației deschizând calea spre un viitor fericit într-un context de învățare comună. În zilele de 5, 15 și 25 ale lunii, timp de o oră, începând din februarie și până în iunie 2021, elevii claselor a V-a și a VI-a ai Școlii Gimnaziale „Constantin Platon” participă la activități antrenante și interactive, învaţă să descopere împreună, să comunice, să adreseze întrebări și să ofere răspunsuri, să aibă încredere în sine dar mai ales, să se bucure împreună.
Diversitatea domeniilor din care provin invitații, precum dezvoltare personală, artă, literatură, public speaking reprezintă plus valoarea acestui proiect. Iar fiecare activitate aduce un plus de energie, ajutându-i pe elevi să-și exprime ideile, gândurile și, mai ales, nevoile.
Olimpia Mesa, autoarea cărtii „Cum învață oamenii”, expert și consultant în proiectarea programelor de învățare bazate pe modul de funcționare al creierului, i-a ajutat pe copii să înțeleagă modul în care se petrece învățarea și cum ei pot să-și antreneze propriul creier pentru a devein mai pricepuți.
Răzvan Curcubătă, trainer și co-fondator al SELLification – The Professional’s Selling Game, invitatul activității „Puterea cuvintelor sau cum să-ți exprimi nevoia și să fii înțeles” a povestit elevilor despre importanța comunicării asertive. Copiii au avut o promisiune din partea lui Răzvan și aceasta a fost îndeplinită – „prin participarea voastră veți reuși să înțelegeți cum să comunicați mai bine cu cei din jur, cum să vă exprimați nevoile mai bine și cum să fiți mai încrezători în voi înșivă.”
La activitatea „Despre vorbire, pur și simplu”, cu Mihaela Tatu, trainer certificat ANC în Tehnica și Arta livrării discursului, trainer certificat persolog după modelul DISC, Voice Over la BTI Oradea, Speaker motivațional, elevii au descoperit rolul și importanța comunicării. Au vrut să afle cum își pot exprima emoțiile și sentimentele, cum pot comunica asertiv cu alți copii/oameni sau cum să inițieze un dialog.
Irina Vasilescu, coach, autor, trainer pentru cursuri de fericire și traininguri de dezvoltare personală, mastermind-uri, invitata activității „Să facem povestea credibilă”, le-a oferit elevilor informații prețioase referitoare la modul în care povestim și ne exprimăm, la ceea ce trebuie să folosim atunci când dorim să spunem o poveste și cum captivăm publicul căruia ne adresăm.
Corina Popa și Andreea Cristea de la Școala de gramatică au moderat activitatea „România, român, românește – Corect în scris și în vorbire”. Elevii din clasele a V-a și a VI-a au înțeles astfel importanța capacității de a vorbi și de a scrie corect.
La finalul fiecărei activității, elevii participanți (65 de elevi) oferă feedback-ul lor, prin utilizarea platformei Mentimete. Este unul din momentele cele mai frumoase ale fiecăre întâlniri, mărturisiri sincere și cuvinte care motivează și bucură pe organizatori.
„Numai noi putem să ne dăm seama cine suntem.” (Matteo, cls. a V-a)
„Creează-ți tu drumul în viață și nu lăsa pe alții să te schimbe.” (Ștefan, cls. VI-a)
„La fiecare întâlnire mă simt bine pentru că vin oameni care mă fac să mă simt bine, să fiu eu.” (Ana, cls. a VI-a)
S-au alăturat proiectului, în calitate de parteneri, Academia de Bine, Biblioteca Metropolitană București, Centrul European de Informare Europe Direct Bacău, Eurolenguas, Școala de Gramatică, WWF Romania.