De joi, 16 iulie, a intrat in vigoare normativul care modifica Legea societatilor. Astfel, potrivit Legii nr. 152/2015, firmele care nu-si depun la timp bilanturile pot fi dizolvate din oficiu. Cererea de dizolvare va putea fi facuta de orice persoana interesata, dar si de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC). O alta noutate introdusa in Legea societatilor este ca, dupa dizolvare, numirea lichidatorului va fi facuta de catre Registrul Comertului.
Asadar, actul normativ cuprinde o serie de modificari vizând îmbunatatirea si simplificarea procedurilor privind dizolvarea, lichidarea, radierea din registrul comertului. „În acest sens, se transfera competenta de prelungire a perioadei de lichidare de la tribunal la oficiul registrului comertului, aspect ce are drept consecinta simplificarea procedurii de lichidare, precum si degrevarea instantelor de judecata”, a precizat Roxana Epuras, purtatorul de cuvânt al ONRC.
In plus, au fost introduse modificari în ceea ce priveste efectuarea publicitatii legale, în sensul ca Oficiul Registrului Comertului va comunica un extras al rezolutiei prin care s-a dispus înmatricularea catre Regia Autonoma «Monitorul Oficial» R.A., spre publicare, pe cheltuiala solicitantului, în urmatoarea zi lucratoare dupa efectuarea înmatricularii persoanelor juridice.
„Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare si a certificatului de înscriere de mentiuni va fi de 3 zile lucratoare de la data înregistrarii cererii, daca persoana competenta sa solutioneze cererile de înregistrare nu va dispune altfel, pentru completarea documentatiei”, a completat Roxana Epuras. Publicarea în Monitorul Oficial al României, a extrasului rezolutiei sau, dupa caz, a rezolutiei integrale, se va face în maximum 21 de zile lucratoare de la data înregistrarii cererii la Oficiul Registrului Comertului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.