25 decembrie 2024

La casele Habitat din cartierul Izvoare mai trebuie rezolvată problema utilităților

Finalizate în două săptămâni

Lucrările la cele 36 de case construite de Habitat for Humanity România în cadrul evenimentului BIG BUILD 2018 se apropie de final. În acest moment, 15 dintre locuințe sunt finalizate 100%, iar restul caselor sunt aproape gata.

Pe șantierul Habitat for Humanity România din cartierul Izvoare, constructorii au lucrat permanent de la deschiderea șantierului, în luna februarie a acestui an. Reprezentanții Habitat estimează că lucrările vor fi gata în următoarele două săptămâni, conform planului inițial. În paralel, organizația face demersurile necesare pentru racordarea locuințelor la utilități. Conform parteneriatului cu Primăria Municipiului Bacău, Habitat for Humanity România este responsabilă de rețelele de electricitate și gaz, lucrări care au fost contractate și care vor fi finalizate în luna noiembrie, conform planului.



“În ceea ce privește racordarea la rețeaua de gaze, Habitat for Humanity a plătit branșamentele pentru toate locuințele. Avizul tehnic de racordare a fost emis, iar Delgaz se ocupă în acest moment de extinderea rețelei, proces pe care noi îl monitorizăm. Cât privește racordarea la rețeaua de electricitate, proiectarea și procesul de obținere a autorizației pentru executarea lucrărilor, acestea au fost demarate. Estimăm că vom obține autorizația până la finalul lunii septembrie, iar lucrarea propriu-zisă va fi realizată în termen de o lună. Locuințele vor fi racordate la rețeaua de electricitate în luna noiembrie”, a precizat Ana Nilă, purtător de cuvânt la Habitat for Humanity.

Reprezentanții ONG-ului spun că Primăria Bacău și-a asumat responsabilitatea de a realiza rețelele de apă și canal, iluminatul public și drumul de acces.

“Chiar săptămâna trecută am vorbit cu cei de la Habitat, ne-a declarat primarul Cosmin Necula. Se fac demersuri în continuare și sperăm ca în cel mai scurt timp să se efectueze absolut toate rețelele. Noi avem toată disponibilitatea pentru aceasta. Lucrăm împreună cu Habitat și cu ceilalți furnizori”.

Habitat lucrează pe mai multe fronturi

Pentru a accelera procesul lucrărilor, Habitat for Humanity a realizat studiul de fezabilitate pentru extinderea rețelelor de apă și canal și proiectul tehnic al lucrărilor din interiorul cartierului Izvoare, documente pe care le-a pus deja la dispoziția Primăriei.

“Pentru a grăbi racordarea locuințelor la rețeaua de apă și canal, ne-am asumat și realizarea proiectului tehnic pentru extinderea rețelei de apă și canal. Pentru a putea demara proiectul tehnic, trebuie ca Primăria Bacău să obțină Certificatul de Urbanism pentru extinderea de rețea, pe care încă îl așteptăm”, a mai spus Ana Nilă, purtător de cuvânt la Habitat for Humanity.

Dacă lucrările se vor derula conform planurilor, cele 36 de familii cu venituri reduse din Bacău, se vor putea muta la sfârșitul anului în primele lor locuințe decente. În prezent, aceste familii locuiesc în chirie sau la rude.

Ramona Ionescu
Răzvan Bibire



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img