8 noiembrie 2024

Final Four în Bacău?

Calificată în careul de ași al Cupei alături de Dinamo, Dobrogea Sud Constanța și Poli Timișoara, CSM Bacău ar putea găzdui faza finală a competiției. Conducerea „CSMeilor” doreste să organizeze partidele din aprilie, care vor decide câștigătoarea trofeului

O lovitură. Sportivă și de imagine. Dar și o posibilă lovitură financiară, chiar dacă, până la eventualul câștig, vor fi necesare o serie de cheltuieli. Calificată în semifinalele Cupei României după victoria-thriller de duminică, de pe teren propriu, contra Buzăului (28-26), CSM Bacău ia în calcul organizarea Final Four-ului care se va disputa în aprilie 2020.



„Analizăm foarte serios această posibilitate. Dorim să participăm la licitația de atribuire a turneului final pentru că organizarea unui asemenea eveniment este o oportunitate importantă nu doar pentru CSM Bacău și handbalul băcăuan, ci pentru întregul oraș. Sperăm să avem sprijinul necesar astfel încât Cupa României să fie decernată în Bacău. Iar o finală jucată de echipa noastră pe propriul teren ar crea o emulație fantastică”, a declarat directorul clubului tutelat de Primărie, Adrian Gavriliu.

„Bacăul mănâncă handbal pe pâine. Gândiți-vă ce impact ar avea pentru publicul nostru organizarea în Bacău a Final Four-ului Cupei României. Și ce șansă pentru echipă! Când joci cu trofeul pe masă la tine acasă e cu totul altceva”, a completat antrenorul „CSMeilor”, Adrian Petrea, care a subliniat tăria de caracter și spiritual de luptă al propriilor elevi la „sfertul” cu Buzăul: „Chiar și când adversarii noștri au venit peste, conducându-ne cu trei goluri, am avut toată încrederea că ne vom impune. Mizam pe caracterul jucatorilor, pe combativitatea lor și pe dorința de a ajunge printre cele mai bune patru echipe din țară care vor lupta pentru câștigarea Cupei României”.

Despre avantajul în plan sportiv a vorbit și managerul Sorin Târcă: „În cazul în care am disputa finala cu Dinamo, am avea, practic, asigurată prezența într-o cupă europeană. Ori, jucând acasă, unde fanii noștri ne-au fost mereu alături- și chiar țin să le mulțumesc pe această cale- am avea un atu suplimentar. Și dacă tot am amintit de fani, imaginați-vă ce cadou ar fi pentru băcăuani un Final Four în Sala Sporturilor”. Prin urmare, mingea este în terenul CSM-ului. Și al Consiliului Local Bacău. Iar la orizont se află o adevărată lovitură: sportivă, de imagine și, posibil, financiară. O vom da?

„Ne dorim să readucem Bacăul handbalistic în cupele europene, iar Cupa României este cea mai facilă cale pentru a ajunge în Europa”
Rareș Paunică, handbalist CSM Bacău

Vacanță până pe 6 ianuarie

Partida cu HC Buzău 2012, câștigată duminică, în sferturile de finală ale Cupei României Fan Courier a fost ultima disputată de CSM Bacău în 2019. Cu excepția jucătorilor convocați la loturile naționale, handbaliștii băcăuani au intrat în vacanță, „una activă, care presupune un anumit program de pregătire stabilit”, așa cum a precizat antrenorul Adi Petrea. Reunirea lotului va avea loc pe data de 6 ianuarie 2020.

Vor să se întărească

În pauza competițională (campionatul Ligii Zimbrilor va fi reluat pe 29/30 ianuarie), CSM Bacău intenționează să-și întărească lotul de jucători. „CSMeii” urmăresc achiziționarea unor handbaliști cu experiență din campionatul intern, principalul post vizat fiind cel de pivot. Totul depinde însă de bugetul pe care municipalitatea îl va pune la dispoziție pentru 2020.

Rezultatele complete ale „sferturilor” Cupei

CSM Alexandria- AHC Dobrogea Sud Constanța 31-38 (15-17)
CSM Bacău- HC Buzău 2012 28-26 (16-14)
CS Magnum Botoșani- SCM Politehnica Timișoara 21-24 (10-12)
CS Dinamo București- AHC Potaissa Turda 36-28 (18-13)




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014