Declarat câștigător în cadrul Festivalului ”Les Films de Cannes”, prin votul publicului, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, filmul ”Maria, Regina României” ajunge, din 8 noiembrie, în cinematografele din toată țara.
Pelicula, bazată pe fapte reale, prezintă drumul anevoios, plin de încercări al unei Regine aflată într-o luptă dură cu cei mai importanți lideri ai lumii, pentru împlinirea unui mare vis: România Unită. Conferința de pace de la Paris, 1919. Un an de cumpănă, ce a imprimat în inima unui popor urmele dureroase ale războiului.
Regizorul britanic, Alexis Sweet Cahill, a știut să construiască cu talent și farmec, imaginea unei moment din istoria României prea puțin cunoscut, însă de o însemnătate covârșitoare pentru un popor aflat în pericol de a-și pierde granițele. Muzica, compusă de Giancarlo Russo și interpretată de Orchestra Simfonică Națională Radio din Bulgaria, costumele, decorurile, abordarea clară, obiectivă a unei perspective ce îmbină armonios evenimentele acelor vremuri tulburi, cu emoția, fac din filmul ”Maria, Regina României”, tabloul autentic al unei țări cufundate în conflicte și intrigi politice.
”Citindu-i povestea vieții, am ajuns să fiu extrem de pasionat de personalitatea Majestății Sale. Regina Maria a fost o femeie care a avut, cu siguranță un parcurs presărat de intrigi, pasiune, iubiri, ce merită transpus pe marile ecrane. În scenariul primit de la producătorul Gabi Antal, se regăsește doar o mică parte din viața Reginei, însă e una cu adevărat crucială. Un episod colosal din istoria României. Am simțit cât de important de povestit este acest capitol, mai ales pentru un public literalmente însetat de dorința de a afla cât mai multe povești despre Familia Regală”, mărturisește regizorul.
Filmul, o producție Abis Studio, reprezintă rezultatul muncii unei echipe ce a strâns laolaltă peste 200 de profesioniști, mii de ore de filmare, locații refăcute (zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gara din Lyon), decoruri, piese de mobilier (biroul Regelui și al Reginei), respectându-se întocmai modelul original. Filmările au avut loc în România și în Franța și au pus în valoare locații autentice, precum Palatul Cotroceni, Castelul Peleș, Quai d’Orsay din Paris.
Realizat după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de co-scenarista Maria-Denise Theodoru, scenariul a fost adaptat pentru marele ecran de Ioana Manea, alături de regizorul Alexis Sweet Cahill. Din distribuție fac parte actori români, francezi și englezi: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prințul Știrbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).
Începând cu 8 noiembrie, povestea nespusă și fascinantă a ”Mariei, Regina României” va rula în Bacău, la Cinema City Arena Mall.