În zilele de 14 și 15 aprilie 2022, Centrul de Cultură “George Apostu” Bacău a găzduit, la Muzeul de Artă Contemporană, Zilele Filmului Documentar Artistic,- FilmDocArt, un eveniment pilot, organizat în parteneriat cu Studioul ”Chromatique”, care a debutat în speranța că va fi primit cu bucurie și interes de către băcăuani.
Decorul a fost unul cu adevărat cinematografic, în întâmpinarea invitaților fiind amenajată o cortină uriașă neagră, plină cu inscripții “FilmDocArt”, care îi ajuta pe participanți să intre mai repede în starea de vizionare, într-un mediu lăuntric.
Ziua de 14 aprilie a fost dedicată personalităților băcăuane Nicu Enea și Tristan Tzara. Două filme minunate, de o intensitate emoțională profundă, creând o liană directă spre sufletul nostru. Filmul documentar înseamnă informație, istorie, realitatea așa cum este și a fost ea, needitată, nefiltrată, ci una pură, clară, sinceră. Și tocmai această simplitate prin care este redat filmul documentar îl face o adevărată artă.
Prima proiecție cinematografică din festival a fost filmul documentar ”Casa memorială Nicu Enea”, produs de Compexul Muzeal ”Iulian Antonescu” și Chromatique Studio (Ovidiu Ungureanu) sub coordonarea artistului Bogdan Teodorescu. O peliculă emoționantă care a reușit să reconstituie personalitatea pictorului băcăuan. Filmul documentar a fost unul interesant, de la cadrele din Casa Memorială ”Nicu Enea”, care ne arătau căminul său plin de culoare, până la viața sa alături de soția lui care i-a fost și muză. A fost frumos să pot vedea cum acesta iubea viața satului, cum își valorifică rădăcinile sale din mediul rural, evidențiate în picturile sale.
A doua proiecție a fost ”Clipa în care lumea a spus DADA”, un film produs de Asociația ”Conștiința Europeană” și Chromatique Studio (Ovidiu Ungureanu), după un scenariu realizat de către dr. Emilian Berceanu. Dadaismul a apărut la izbucnirea Primului Război Mondial ca o reacție a artiștilor fața de situația in care se aflau. Foarte interesant cum Tristan Tzara este pseudonimul poetului român Samuel Rosenstock născut în orașul Moinești. Mi s-a părut fascinant faptul că poetul și-a ales acest pseudonim. Și mă întrebam oare de ce? În traducere, Tristan Tzara înseamnă “țara tristă”, iar în acest sens conotativ, de un metaforism aparte, cred că alegerea conturează starea sa din acele vremuri și ceea ce simțea cu privire la daunele și cruzimea războiului, la frică, la neputința sa în fața unei realități în care arta este grav afectată, chiar distrusă.
De la ideea artistică de a aduce în fața spectatorilor personalități băcăuane care au avut un impact asupra dezvoltării artei, care au adus o perspectivă nouă in literatura română, până la materializarea acestora într-un film este un drum dificil, deoarece totul constă în documentare, un labirint de drumuri pe la diferite instituții, dar și un labirint interior al regizorului, care trebuie să rezoneze cu omul și personalitatea sa. Și, din păcate, filmele documentare rămân un sector de nişă, prea puţin explorat şi promovat. Iar asta este o mare pierdere. Iubesc documentarele şi nu cred că sunt adresate unei elite sau unei anume nişe de audienţă. Filmul documentar este un film artistic, creat și produs în profunzimea sa, dar ancorat în realitate, care este pentru toată lumea.
Ziua de 15 aprilie a fost despre eseul cinematografic având ca proiecții filmele “Abis” și “ Zidul lui J. O” și de asemenea un invitat special, pe Matei Bejenaru, autorul producțiilor.
Trebuie să mărturisesc că filmul documentar “Zidul lui J.O” a fost filmul meu preferat. L-am adorat de la început până la sfârșit și am am devenit o rafală intensă de emoții în fața acestui film, deoarece privirea domnului Emil Brumaru și sinceritatea acestuia, alături de scenele din orașul în care a locuit pentru o perioadă de timp, din căminul său și din grădina sa de atunci au fost pur și simplu minunate.
De la modul extraordinar în care a fost filmat, la cadrele care arătau o viața simplă, la țară, în liniștea naturii, în compania picăturilor de ploaie, ținut în viață de lumină, de acea rază de lumină, de la trecerea timpului care te schimbă pe tine, ca persoană, care schimbă locul in care ai locuit și pe care nu-l mai recunoști, până la profunzimea personalității scriitorului Emil Brumaru, toate au creat o emoție unică.
“Eu scriam de bucurie, de fericire, pentru ca scrisul este una dintre cele mai adânci și mai nepotolite fericiri pe care le încerci….” a mărturisit Emil Brumaru, în film.
Ca o notă mai personală, acest eveniment trebuia văzut de mai mulți oameni, de mai mulți băcăuani, de mai mulți tineri. Tinerii au lipsit și nu pentru că nu au vrut ei să vină, uneori poate este și asta, nu zic că nu, dar poate cealaltă majoritate nu are niciun mesager care să le spună, să-i îndrume. Cred că aceste evenimente trebuie promovate, ca să ajungă la cât mai mulți oameni, altfel praful începe să se pună în straturi mari și puternice peste istoria noastră, peste adevăratele valori.
Gheorghe Popa, director FilmDocArt: ”Tinerii din Bacău trebuie să înțeleagă și să vadă ce se află în spatele fenomenului numit filmul documentar artistic”
La câteva minute după încheierea ediției pilot FilmDocArt 2021, actorul Gheorghe Popa, manager al Centrului de Cultură ”George Apostu” și director al festivalului, ne-a răspuns spontan la câteva întrebări legate de eveniment, în frumoasa grădină cu statui, în care eram înconjurați de oameni de cultură care îl așteptau pentru un feedback legat de fenomenul la care asistam cu toții, începutul unei noi tradiții în Bacău: un festival de film documentar artistic. Îi mulțumim că a fost de acord să ne acorde câteva minute pentru a ne împărtăși, cu umor dar și cu o caracteristică obsesie pentru perfecțiune, aceste gânduri la cald.
Patricia Unguru: Care sunt obiectivele dumneavoastră în legătură cu acest festival?
Gheorghe Popa: Pentu timpul apropiat este să nu mor. (râde, nota mea) Pentru cel îndepărtat este să nu mă omoare ceilalți (zâmbește, n.m.)
Patricia Unguru: Dar obiectivele culturale?
Gheorghe Popa: Domnul profesor Matei Bejenaru spunea aici că este un tip foarte complicat, dacă el spunea chestia asta, uită-te puțin în ochii mei și spune cum sunt eu (ne-am uitat, se organiza FimDocArt 2023 J ).
Patricia Unguru: Care este părerea dumneavoastră despre aceste două zile de festival al filmului documentar artistic?
Gheorghe Popa: Are multe, multe semne de întrebare până acolo unde el va reuși să devină un festival sau zile ale filmului documentar artistic. Sunt două lucruri distincte dacă vorbim despre zilele filmului documentar artistic sau dacă am vorbi despre un festival, două modalități de organizare, două modalități distincte de relaționare într-un spațiu sau într-un alt spațiu cu artiști de un anumit nivel din zona filmului documentar. Asta este o chestiune de bază. Ce-am făcut noi aici este doar partea pilot a ceea ce ne dorim să facem în viitor. Pentru că pe mine mă interesează în primul rând relația pe care școala, prin profesori, trebuie să o aibă cu un public cât mai divers, dar în primul rând cu tinerii, tinerii din Bacău din spațiul băcăuan, fie că este vorba de școala gimnazială, fie că e vorba de universități, trebuie să înțeleagă și să vadă ce se află în spatele fenomenului numit ”filmul documentar artistic”.
Suntem în situația de-a vedea dacă vom putea să realizăm acest proiect la Bacău. El este dorit, se pare. Absența unor elemente esențiale din spațiul cultural băcăuan, însă, mă pune pe gânduri. Mă pune pe gânduri faptul că au lipsit universitățile, au lipsit studenții. Sunt ei interesați sau ba?
Și aici va trebui să avem întâlniri, discuții să vedem dacă da sau ba. Apoi, au lipsit foarte mulți dintre artiștii locului, scriitorii. Păi ați văzut că filmul documentar are în spate un comentariu. Acest comentariu nu este făcut de către un om oarecare, ci de un om care are exercițiul gândirii, al ideilor și al scrisului. Iarăși, aici trebuie să vedem dacă putem să avem acele întâlniri pe subiectul filmul documentar artistic la Bacău. În momentul în care vom fi convinși că toate aceste forțe culturale ale Bacăului își vor da mâna, atunci sigur vom trece la treabă.
Este nevoie de cel puțin un an și jumătate pentru a pregăti un astfel de eveniment într-un spațiu cultural ca al Bacăului, care și-a diminuat vizibil fenomenul cultural artistic. Iar voi sunteți cei care trebuie să căutați să-i atrageți – voi prin voi, prin puterea exemplului – prieteni, cunoștințe, părinți, bunici spre astfel de întâmplări, întâlniri culturale pentru că numai în felul acesta dialogul poate avea loc.
Cronică & interviu: Patricia Unguru, clasa a XII-a, elevă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Coordonator: prof. Laura Huiban
