Cam asta e „Blonde”, filmul regizorului australian Andrew Dominik, în cea mai concentrată formulă. Să lămurim puțin lucrurile: filmul, lansat de curând pe Netflix, a stârnit un val de discuții contradictorii, unii critici susținându-l, alții considerându-l de prot-gust, scandalos. Publicul este și el, la fel de împărțit. Într-adevăr, „Blonde” nu este un film comod, pentru că este unul de viziune regizorală à outrance, de experiment estetic dintr-o zonă a provocării. Este cert faptul că regizorul nu a intenționat să facă un film biografic, un biopic, având ca subiect un mit al cinematografiei, un sex symbol încă neîntrecut, unic, obsesiv: pe Marilyn Monroe. Andrew Dominik a mizat mult pe această transpunere foarte personală pentru ecran a cărții lui Joyce Carol Oates, lucrând la scenariu timp de zece ani. Și-a dorit un film ca o „experiență de viață, una emoțională”, concentrându-se asupra câtorva idei, în primul rând, pe traumele care au marcat viața actriței, încă din copilăria ei de orfană. Apoi pe problema sfâșierii personalității lui Marilyn, pendulând mereu, dramatic, nevrotic, între fata cu numele de Norma Jean și cea care, devenind fotomodel și, mai târziu, actriță, a ajuns o imagine a senzualității, un corp de dorit, o „bucată de carne” trezind fantezii erotice. Instabilă psihic, cu tulburări de personalitate, identitate fragilă, vulnerabilă, Marilyn este o femeie profund rănită, nefericită, căreia îi este refuzată maternitatea, o victimă supusă unor abuzuri îngrozitoare, degradante, umilitoare. În linii mari, așa vede regizorul personajul, influențat și de post-mișcarea Me Too. Nu adevărul unor fapte biografice l-a interesat pe Dominik, ci realizarea unui film de autor îndrăzneț, violent, cu imagini șocante. Bulversant, baroc, iritant, hipnotic, oniric, coșmaresc, vulgar, pornografic (interzis celor sub 18 ani), iată câteva dintre calificativele lipite de „Blonde”, după vizionarea peliculei.
În schimb, când este vorba despre frumoasa Ana de Armas, cu un nume la fel de frumos cum este și ea, elogiile curg: formidabilă, excepțională, sensibilă, cu un sex-appeal răvășitor, magnetică, magică, o adevărată reîncarnare a lui Marilyn. Cariera tineri actrițe cubaneze cunoaște o ascensiune fulminantă, de unde, până mai acum ceva timp, tabloidele se ocupau de ea în primul rând ca iubită a lui Ben Affleck, el fiind cel faimos. Însă Ana de Armas (care are câteva reușite profesionale certe, fiind și o nouă fată Bond, printre altele, astfel că Daniel Craig a lăudat-o, după ce a avut-o parteneră în „Nu e vreme de murit”, spunând că „știe să joace totul”) este o actriță tenace, ambițioasă, foarte versatilă și de un curaj nebun, în „Blonde” având de jucat și scene incendiare, unele de-a dreptul scabroase. Dar era greu să-ți poți dezlipi privirea de pe chipul ei luminos, cu ochii aceia de ciută, cu o gură senzuală, cu o extraordinară intensitate a trăirii unor emoții dintr-o gamă foarte largă, cu treceri rapide la o stare la alta. De la expresia dureroasă, de victimă, de ființă timidă, timorată, pe fața ei se ivea un zâmbet sclipitor. Părea o copilă cu un surâs radios, așa cum a descris-o pe Marilyn scriitorul Truman Capote. Irezistibilă, fascinantă, transmițând mereu un acut sentiment de vulnerabilitate, Ana de Armas e magnifică în acest rol, construit cu rigoare și minuție, în cel mai fin detaliu, care va însemna mult în cariera ei, cu siguranță.
Carmen MIHALACHE
