16 noiembrie 2024

acesta a mers aseară la un grătar cu mai mulţi prieteni şi a intrat în apă ca să se răcorească, dar nu ar mai fi ieşit la mal

Filipeşti: Pompierii caută un tânăr care s-ar fi înecat în râul Siret

Mobilizare de forţe duminică în satul Hârleşti, din comuna Filipeşti. Un băiat de 18 ani, din localitate, este căutat de pompierii băcăuani şi de un echipaj de scafandri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Covasna în râul Siret, unde se bănuieşte că s-ar fi înecat sâmbătă seară.

A fost la un grătar împreună cu mai mulţi prieteni şi după lăsarea întunericului au intrat în apă să se răcorească. Le-ar fi spus celorlalţi că ştie să înoate, însă el nu a mai ieşit la mal.



„Eram mai mulţi băieţi, aici, aseară. Ne-am dus la scăldat, ne-am dat drumul la vale şi el la fel. L-am văut de vreo trei ori, dar am crezut că iese mai jos şi vine. Când am văzut că nu este, am început să strigăm, dar ne-am dat seama că nu este de glumă şi am sunat la 112”, spunea Sebastian Tudor, mator.

„Au ieşit aici la grătar, în zona Siretului şi pe întuneric s-ar fi întâmplat. Băiatul meu l-a întrebat dacă ştie să înoate şi a zis că da. Al meu a ieşit, că a fost strigat că e gata grătarul, şi a crezut că vine şi celălalt, dar nu. Au strigat după el, dar degeaba”, spunea un localnic. Sătenii spun că zona este periculoasă pentru scăldat. „Zona este foarte periculoasă pentru ca s-au făcut excavaţii şi dacă intri mergi drept o bucată şi apoi de duci la fund, nici nu realizezi. S-au mai înecat oameni aici”, mărturisea Eusebiu Blaga.

Apelul la 112 s-a primit sâmbătă seara, în jurul orei 23.00, iar pompierii s-au deplasat la faţa locului şi au efectuat căutări până în jurul orei 1.00, fără ca persoana să fie găsită. Dimineaţă ei au revenit pe malul Siretului împreună cu un echipaj de scafandri, dar misiunea este dificilă.

„Sunt curenţi puternici pe Siret, iar scafandrii întâmpină greutăţi în a căuta. Apa este tulbure, bate şi vântul, dar se fac eforturi pentru a găsi persoana”, a declarat maior Nicuşor Bulibaşa, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău.

La faţa locului au fost prezenţi şi prefectul judeţului, Maricica Coşa, şi subprefectul Valentin Ivancea.

Tânărul care se presupune că s-a înecat în Siret învăţa la un liceu din Roman şi urma să se întoarcă în oraş pentru că îşi găsise un serviciu pe perioada vacanţei.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014