Organizatia neguvernamentala FAVOR, coordonata de Paul Katz, va inaugura vineri, 10 august, la ora 13, Centrul “Curcubeul” din Filipeni. Vor fi prezenti sponsorii din Germania, oficiali bacauani, colaboratori si prieteni, dascali, elevi si parinti. Unitatea va fi destinata copiilor nevoiasi, care vor beneficia, aici, de asistenta educationala. “Centrul Curcubeul va fi un loc cald, prietenos, in care copiii din familiile cele mai sarace din trei sate pot petrece dupa-amiezile lor in activitati constructive, arata Paul Katz, presefintele asociatiei. Studiile unor ONG-uri, intre care UNICEF si “Salvati Copiii”, arata ca problemele educationale sunt cele mai presante pentru copiii care traiesc la tara, in saracie. “Prin contactul personal cu sute de astfel de gospodarii, precum si discutii ample cu autoritatile locale, asistenti sociali si educatori, am tras aceeasi concluzie. Rata abandonului scolar a crescut de la debutul crizei economice recente, iar perspectivele de viitor pentru copiii nescolarizati, saraci sunt mai putin revelatoare ca niciodata.” Asociatia FAVOR acorda familiilor defavorizate din judetul Bacau ajutor material – alimente, imbracaminte, materiale scolare etc. – inca din 1999. Acum, a renovat un fost atelier-scoala din Marasti, oferit de CL Filipeni, si l-a transformat in centru scoala-dupa-scoala, avand o bucatarie moderna si doua sali de clasa minunat decorate, complet mobilate si echipate. Aici, copiii “vor primi indrumare in competente de baza scolare, ajutor la teme si lucrari, o masa hranitoare – multi dintre ei venind la scoala de foame -, cladind zilnic cunostinte de baza in arte si meserii, introducere in calculatoare si modul de a folosi internetul, muzica, sport si instruire in igiena personala.” Asociatia FAVOR mai are, in judet, o casa pentru tinerii crescuti in institutiile de stat, precum si programe educationale pentru tinerii defavorizati.
S. Patrascanu