13 noiembrie 2024

FII ACTIV CU FSC

Fundația de Sprijn Comunitar (FSC) a demarat, în 2018, un proiect inovator, care i-a surprins pe mulți datorită faptului că vine în ajutorul antreprenorilor. Se numește „ACTIV pentru un viitor competitiv!” și despre el ne va vorbi chiar managerul de proiect, Irina Avorniciței.

Irina Avornicitei

„Dincolo de firme, lucrăm cu oamenii pentru oameni”

– Știm că FSC asigură, de 22 de ani, servicii sociale pentru persoanele vulnerabile. Prin ce împrejurări ați ajuns să demarați un proiect destinat antreprenorilor?



– În goana noastră după finanțări, pentru că nu e ușor să ții pe linia de plutire o organizație neguvernamentală mare, zilnic ne uităm pe toate sursele, în special pe cele privind capitalul uman, celebrul POCU. Am găsit acest ghid, l-am citit și am văzut că s-ar plia pe activitatea noastră. În primul rând, pe cea legată de bursieri. Noi ne ocupăm și de partea aceasta, de integrare pe piața muncii a tinerilor. Colegii mei de pe fundraising, care se ocupă de strângere de fonduri, când mergeau la antreprenori, auzeau mereu că sunt probleme cu resursa umană: «Dați-ne bursieri să lucreze la noi sau alte persoane care caută locuri de muncă!» Și chiar există o problemă, mai ales că au fost desființate școlile tehnice, care erau foarte potrivite pentru copiii din mediul rural. Ei, acest ghid acționează invers: sprijină antreprenorii și managerii să-și dezvolte instrumente care să-i ajute să lucreze cu resursa umană mereu în schimbare. Acum nu mai sunt angajații de acum 20 de ani, cu mentalitățile de atunci! Noi ne-am propus, prin acest proiect, să instruim antreprenorii și managerii să lucreze mai bine cu resursa umană.

– Așadar, ați descoperit o nevoie care pleacă de la o realitate: că nici antreprenorii nu sunt pregătiți să selecteze și să lucreze cu resursa umană, nici resursa umană nu știe să caute un loc de muncă.

– Putem spune că nu sunt pregătiți pentru această societate foarte dinamică.

– Managerii sau potențialii angajați?

– Și unii, și alții. Proiectul acestea este adresat, însă, antreprenorilor și managerilor. Cu cealaltă categorie, omul în căutarea locului de muncă, lucrăm zilnic prin serviciile noastre sociale, prin centrele educaționale și prin programul cu bursierii.

– Concret, cum se desfășoară acest proiect destinat mediului de afaceri?

– În primul rând, am făcut o amplă campanie prin care să conștietizăm publicul că este necesar ca antreprenorii, managerii și managerii de resurse umane să fie pregătiți. În primul rând, trebuie să se formeze pe ei ca să poată să lucreze cu omul. După ce am demarat această campanie, am organizat 16 sesiuni de cursuri structurate pe trei domenii. Primul vizează competențele antreprenoriale, deoarece omul de afaceri care are o firmă mică, cu unul-doi angajați, este învățat ca el să fie și antreprenor, și muncitor, și contabil, el să ia decizii, el să muncească și poate tocmai din cauza asta nu poate să-și dezvolte firma și să creeze locuri de muncă. Am organizat și cursuri de manageri de proiect pentru managerii din IMM-uri, dar și din firmele mari. Pe piață sunt zeci de oportunități de finanțare pe domeniul business, mai multe decât în domeniul social, prin urmare e bine să aibă noțiuni de manager de proiect pentru că astfel pot vorbi cu un consultant sau pot aplica chiar ei pentru mici finanțări care să le permită să-și dezvolte afacerea. O altă sesiune de cursuri este cea destinată managerilor de resurse umane, care pot dobândi noi tehnici de lucru cu oamenii.

– Față de alte programe de formare, ce are special „ACTIV pentru un viitor competitiv”?

– Plusul proiectului constă în faptul că am atras experți din toată Regiunea Nord-Est. Avem formatori foarte buni, procesul de selecție fiind foarte riguros. După ce trec prin acest program de formare, cei care optează pentru asta, căci totul este benevol, sunt ajutați mai departe, de către experți, să-și facă planificarea propriei afaceri. Experții în planificare strategică analizează firma, împreună cu antreprenorul: «Ia să vedem ce probleme aveți pe resurse umane, pe investiții, cu ce probleme legislative v-ați confruntat. Să încercăm să le identificăm!» Apoi, «sunteți în domeniul X, haideți să vedem ce resurse de finanțare găsim». Nu-i scriem noi proiectul, dar facem o planificare împreună cu el și îi arătăm noi oportunități, astfel încât firma să se dezvolte, să fie aptă să creeze noi locuri de muncă, să lucreze mai bine, să aibă personal mai motivat. Și avem până acum 10 planificări strategice realizate, din 40 câte ne-am propus să facem până la final.

– Prin urmare, sunt zece oameni care au optat să meargă mai departe…

– Exact. Antreprenorii care sunt implicați în acest proces de planificare strategică au, acum, instrumentele necesare. S-ar putea ca unii să zică că afacerea lor e suficientă și vor să o consolideze, alții vor vrea să o dezvolte sau să lase managerul să-și coordoneze mai bine activitatea. Pentru că ne adresăm managerilor cu cariere în spate, avem doi coachi (antrenori personali n.r.), unul din Iași și unul din Bacău, care îi sprijină să-și rezolve anumite probleme legate de luarea deciziilor, de carieră și viața de familie, de rezolvarea conflictelor. E un proces confidențial. Antrenorii personali îi ajută să înțeleagă în ce punct se află și unde vor să ajungă. Reprezintă un fel de «respiro» pentru ei acest proiect, astfel încât să se gândească la cariera lor, la rolul lor de manager, dar și la viața personală. Eu sunt fericit în locul meu de muncă? Dacă nu sunt, ce fac? Este un proiect bun, adresat oamenilor, de aceea se pliază pe activitatea fundației. Este adresat companiilor, celor 40 cu care lucrăm, dar în special oamenilor. Și managerii sunt oameni, sunt părinți, și copilul lor are febră acasă, și ei au de plătit facturi. Noi nu vrem să fie un fel de război angajat-angajator, vrem ca angajatul să vină cu drag la muncă și să aducă plusvaloare în firma în care lucrează, iar angajatorul să fie mulțumit și să recunoască plusvaloarea pe care o aduce angajatul firmei sale.

– Au apărut rezultate?

– Sigur că da! Avem oameni care au mărturisit că le-am revoluționat modul de gândire, modul de a conduce: «Acum mă voi duce la echipa mea și voi avea o cu totul altă abordare. Eu mă gândeam că asta e firma mea, eu o conduc și angajatul trebuie să execute. Am realizat că firma mea există și datorită angajatului meu și trebuie să facem front comun. Dacă mie îmi merge bine și angajatului îi va fi bine, iar dacă angajatului îi este bine și mie îmi va merge bine.» Este o simbioză. Acesta e specificul proiectului: lucrăm cu oamenii pentru oameni, dincolo de firme. Sigur, e bine să avem firme prospere, care plătesc salarii, plătesc impozite, taxe, pentru că așa crește comunitatea. De aceea, proiectul nu e rupt de activitatea Fundației. Sprijinim comunitatea, dar din alt unghi de data asta.

– Pentru viitor ce v-ați propus?

– Pe lângă faptul că este acreditat ca furnizor de servicii sociale, FSC este furnizor de formare profesională acreditat. Avem peste zece cursuri acreditate. Vom continua să lucrăm cu aceste firme pentru că unele ne-au devenit prietene, iar unii dintre beneficiarii cursurilor vin ca voluntari la Centrul «Mozaic». Noi ne dorim să unim oamenii în jurul FSC, în jurul problemelor din comunitate și să lucrăm alături de ei. Organizăm, anul acesta, a XVIII-a ediție a Galei Premiilor Comunității Băcăuane. Eu, care am coordonat acest proiect, aș fi deosebit de încântată să văd în sală oameni care au participat la cursuri și au venit în calitate sponsori. Ar fi cea mai bună dovadă că ceva în bine s-a întâmplat!

Antreprenorul anului 2019

Activ, pentru un viitor competitiv!

Proiectul „ACTIV pentru un viitor competitiv!”, derulat de FSC, se adresează unui număr de 405 manageri, angajați ai departamentelor de resurse umane sau antreprenori din cadrul companiilor care își desfășura activitatea într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv din județele Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani, Vaslui. Aceștia beneficiză în mod GRATUIT de următoarele activități ale proiectului: 12 evenimente derulate în cadrul campaniei de conștientizare privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată, recunoscute național, în domenii precum „Manager de proiect”, „Manager de resurse umane”, „Competențe antreprenoriale”.

Locuri de muncă pentru toți

Proiectul mai cuprinde un program de Mini MBA pentru 50 de persoane din cele 405 selectate, un program complex de planificare strategică pentru 40 de companii și trei ore de business coaching individual la care vor participa 100 de persoane din cele 405. O aplicație interactivă, creată în cadrul proiectului, va permite grupului țintă să își elaboreze planurile de afaceri și să testeze propriile decizii de business. „Proiectul propune o abordare complexă a nevoilor, atât din perspectiva de însușire de cunoștințe și abilități prin formarea profesională, dar și din perspectiva evoluției personale și profesionale prin intermediul programului de coaching”, arată Irina Avorniciței, manager. Totodată, sprijină implicarea salariaților în stabilirea obiectivelor și misiunii companiilor, prin participarea acestora la programul de planificare strategică. Proiectul „ACTIV pentru un viitor competitiv!” este cofinanțat din Fondul Social European Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți.

Un curs complet, excelent organizat!

„A fost mai mult decât interesant și util. Trainerii s-au descurcat foarte bine și au reușit să ne capteze interesul la fiecare temă și în toate zilele cursului. Foarte interesante au fost și discuțiile libere, și studiile de caz, unele prezentate chiar de către cursanți.” – Marcela Bota, medic

„Formatori bine pregătiți, receptivi la așteptările cursanților. Programa cursului a fost folositoare și parcursă conform planului. Și condițiile de cazare și desfășurare a cursului au fost adecvate și ne-au permis să ne simțim bine și să se creeze o atmosferă benefică învățării.”
– Adina Popa, manager

„Săptămâna trecută am avut plăcerea de a participa la cursurile de antreprenor care s-au ținut la Slănic Moldova, unde am învățat foarte multe lucruri și mi-a făcut foarte mare plăcere să lucrez cu acel colectiv.” – Genoveva Maria, antreprenor
„Un curs interactiv, complet, excelent organizat, cu formatori profesioniști. A fost o experiență placută, un adevărat schimb de experiențe profesionale alături de un grup minunat!”
– Bianca Costea, Responsabil Resurse Umane&Case, Auchan Bacău

Proiectele sociale ale FSC Bacău

„Împreună putem face mai mult”

Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) este o organizație neguvernamentală cu statut de utilitate publică, ce oferă servicii acreditate și licențiate din iunie 1997. De-a lungul timpului, cu ajutorul oamenilor de bine, organizația a contribuit la îmbunătățirea vieții a peste 25.000 de copii și bătrâni din județul Bacău aflați în nevoie. Fundația desfășoară programe ample în domeniul social, medical, educațional, destinate celor vulnerabili: vârstnici, bolnavi în faze terminale, copii săraci, comunități rurale izolate și persoane cu dizabilități. Acestora li se adaugă un program de voluntariat la care participă peste 200 de tineri din liceele băcăuane. Proiectele fundației au fost premiate cu 25 de distincții la nivel național și internațional, în semn de recunoaștere pentru contribuția adusă comunității.

Asistență medicală, educație și sprijin

Unul dintre programele care încă rezistă este „Asistență medicală și îngrijire la domiciliu pentru bătrânii singuri, persoanele cu dizabilități sau bolnavii în fază terminală, în Bacău și mediul rural”. Tot vârstei a III-a îi este destinat și Centrul de zi „Dr. Șt.Ciobanu”, unde bătrânii din municipiul Bacău uită de singurătate și participă la un program complex de sprijin social și medical. Va continua activitatea „Cluburilor cu Lipici”, care oferă educație și sprijin copiilor defavorizați din opt localități rurale, inclusiv prin acordarea de burse școlare liceenilor săraci. Va rămâne deschis și Centrul „MOZAIC” din Bacău, adresat vârstnicilor și copiilor defavorizați din cartierul Tache. Un proiect mai mai nou este Satul Seniorilor Milly.

Așezământul e format din trei case de tip familial și dispune de o curte foarte mare, o grădină de legume, o microfermă, un iaz cu pește și o livadă. În fine, fundația desfășoară un program de voluntariat adresat tuturor celor dornici să se implice în activități comunitare. Așa cum ne amintește sloganul FSC, „împreună putem face mai mult!”




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014