Fetița care a închis secția ATI cu o complicație severă de rujeolă nu fusese vaccinată

    – copilul adus în spital, marți după-amiază, cu o complicație severă de rujeolă, a fost trimis ieri dimineață la Iași, cu elicopterul – mama fetiței a refuzat vaccinul pentru toți copiii

    Carantina impusă asupra Secției ATI Ccopii din Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost ridicată, ieri dimineață, după ce copilul care fusese diagnosticat cu o complicație severă de rujeolă a fost trimis la Iași, cu un elicopter. Programul de operații a revenit la normal, la fel și activitatea din întreaga secție.



    „Au fost depuse eforturi de toată echipa medicală pentru ca acest caz să fie salvat. Copilul a fost intubat, ventilat toată noaptea, i s-a administrat și antibiotic, a fost permanent monitorizat de medicii de gardă. Este vorba despre dr. Daniela Ceucă, de pe secția ATI Copii, despre medicii pediatri Carmen Ștefan Galiță și Irina Lăcătuș. Important este că, în prezent, activitatea a revenit la programul normal și că s-a ridicat carantina. A fost doar o situație de maximă urgență”, a declarat ieri Adrian Popa, managerul spitalului băcăuan.

    Secția ATI Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Bacău a fost închisă marți, după ce a fost adus un copil, de 10 luni, cu o complicație severă de rujeolă. Acesta trebuia intubat și supravegheat într-o secție de maximă siguranță. Fiind un caz destul de grav și contagios, s-a eliberat secția, iar pacienții care erau acolo au fost trecuți pe salon, pentru că starea lor permitea acest lucru. Decizia de închidere a ATI-ului a fost luată împreună cu medicul infecționist și Direcția de Sănătate Publică.

    Cazul de la Pediatrie aduce în prim-plan un alt fenomen: nevaccinarea ROR

    Copilul adus marți după-amiază în spital este din comuna Valea Seacă, iar mama sa ar fi refuzat în scris ca să fie vaccinat. La fel ar fi procedat şi cu ceilalţi copii pe care-i are.

    „Este un copil de 10 luni, nevaccinat. Am înţeles că mama a refuzat vaccinarea la medicul de familie pentru toţi copiii. Mama a făcut şi ea rujeolă în urmă cu o săptămână sau două, nu am datele în faţă ca să vă spun exact. Şi după acest caz, măsurile impuse au rămas acelaşi şi anume: vaccinarea de urgenţă a tuturor eligibililor şi supravegherea contacţilor timp de 18 zile de la izolarea cazului”, a declarat și dr. Anca Dancău, şef Compartiment Epidemiologie, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău.
    Se pare că şi o altă fetiţă a femeii, în vârstă de 10 ani, ar fi făcut şi ea rujeolă recent şi a fost internată în spital.

    Numărul cazurilor creşte de la o săptămână la alta

    De la începutul acestui an şi până la 15 februarie, la nivelul judeţului Bacău, numărul cazurilor de rujeolă a crescut foarte mult, fiind înregistrate 145 de suspiciuni, din care 83 de cazuri au fost confirmate, iar cele mai multe îmbolnăviri au fost în rândul copiilor.
    Situaţia pe grupe de vârstă la copii:

    0 -1 an – 17 cazuri confirmate
    1 an – 9 cazuri
    2 ani – 4 cazuri
    3 ani – 5 cazuri
    4 ani – 6 cazuri
    5 – 9 ani – 17 cazuri
    10 – 14 ani -16 cazuri

    Zonele cu cele mai multe cazuri de rujeolă confirmate sunt Comăneşti (31 cazuri), Bacău (27 cazuri) şi Dărmăneşti (14 cazuri).

    Pentru a limita răspândirea acestor boli contagioase, care în trecut au fost eradicate doar prin vaccinare, responsabilii din Sănătate au atras atenţia părinţilor de nenumărate ori că doar aşa îşi pot proteja micuţii. Copiii sunt prima grupă de populaţie cărora li se adresează toate programele naţionale de vaccinare, spun specialiştii, aceştia fiind cei mai expuşi la boli, cum ar fi: rujeola (pojar), difteria, tusea convulsivă, poliomielita şi altele.

    Cu toate acestea sunt părinţi care refuză vaccinarea, iar astfel de situaţii sunt şi în judeţul Bacău. Acesta este, de fapt, principalul motiv de nevaccinare a copiilor conform vârstei, atât în mediul urban, cât şi în rural.

    La ultima conferinţă de presă, susţinută la Spitalul Judeţean Bacău pe tema rujeolei, în urmă cu două săptămâni, DSP prezenta o acoperire vaccinală cu ROR (rujeolă, oreion, rubeolă), pe luna ianuarie 2018, în judeţul Bacău, de 40 la sută.

    Reamintim că, în decembrie 2016, după ce au început să apară cazuri de îmbolnăvire la copii mai mici de un an, Ministerul Sănătăţii a luat măsura coborârii vârstei de vaccinare cu prima doză ROR la 9 luni, iar cei care vor fi imunizaţi conform acestei prevederi să mai fie apoi vaccinați la 12 luni și la vârsta de cinci ani.

    Rujeola sau pojarul este o boală infecţioasă foarte contagioasă. Simptomele apar de obicei la 10-12 zile de la contactul cu virusul şi la început pot fi confundate cu o răceală obişnuită. Potrivit statisticilor, 30 la sută dintre cazurile de rujeolă dezvoltă complicaţii, 1 din 4 persoane care fac pojar are nevoie de internare în spital şi 1 din 1.000 de bolnavi de pojar moare din cauza bolii.

    Roxana Neagu
    Geta Panaite




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.