Ediția a IX a a Festivalului Internațional de Teatru, Muzică și Dans pentru Copii și Tineri NEGHINIȚĂ , proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, se va desfășura în trei etape. Astfel, Secțiunea Muzică ușoară și sectiunea Dans – va avea loc în zilele de 9 și 10 noiembrie 2018 – Bacău, la Sala mare a Teatrului Bacovia și Sala Teatrului de Vară Radu Beligan. Secțiunea Teatru este programata pe 23 și 24 noiembrie 2018 – Bacău la Sala mare a Teatrului Bacovia iar Secțiunea Muzică instrumentală , în zilele de 1 și 2 februarie 2019 – la Sala Ateneu.
Festivalul se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 5 și 18 ani.
Cu ocazia acestui eveniment, vor veni la Bacău mai mult de 1200 de concurenți din 24 orașe ale țării: Comănești, Moinești, Onești, Tg. Ocna, Bacău, Bârlad, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Petrila, Piatra Neamț, Roman, Sibiu, Suceava, Tg Neamț, Tulcea, Vaslui și Vrancea, dar si concurenți din Republica Moldova.
Jurizarea se va face cu notele la vedere. În juriu vor fi prezenți artiști, compozitori, oameni de radio și profesori renumiți. Pentru secțiunea muzică ușoară vor evalua evolutiile concurenților Luminita Anghel, Alex Florea, Mădălina Cârcotă, Eduard Cârcotă, Bogdan Dragomir, Eugenia Ursu, Claudiu Bulete și Daria Tanasă iar pentru secțiunea dans, Monica Petrică, Paula Mitru, Ligia Cosoi, Simona Baicu și Anca Spătaru.
Pentru fiecare secțiune se vor acorda trofee, diplome si premii în bani. Gala pentru sectiunile muzica usoara si dans va avea loc pe 10 noiembrie, la Teatrul de Vară Radu Beligan, începând cu ora 18. Programul va incepe cu un spectacol sustinut de Luminita Anghel, Alex Florea, Daria Tanasă și cei mai buni participanți ai acestei ediții. Intrarea este liberă. (C.P.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.