Aveţi, nu aveţi treabă prin centrul Bacăului, trageţi o fugă până în faţa Prefecturii (am vrut să spun în faţa Casei de Cultură, dar nu mai e!). Vă întâlniţi acolo cu zâmbetul, cu râsul în hohote, sunt acolo raze de lumină, care vă scot din agitaţia sterilă şi păguboasă a vieţii cotidiene.
Singuri sau împreună cu familia, cu prietenii, aveţi ocazia, de astăzi, 8 iunie, şi până duminică, să luaţi „pulsul” celor mai buni, celor mai cunoscuţi, celor mai premiaţi caricaturişti din România, aveţi unica şansă să participaţi la cel mai inedit festival al verii: Festivalul Naţional de Caricatură, desfăşurat în aer liber.
Idee şi realizare: Victor Eugen Mihai – VEM, în colaborare cu Asociaţia „Gil Ioniţă” şi Teatrul „Fain”. Aflat doar la ediţia a II-a din cauza pandemiei, acum, pe 30 de panouri expun 23 de cavaleri ai umorului desenat, cărora, în dicţionar li se spune caricaturişti: tot nume şi nume cu renume.
Vă spun doar câteva pe care le-am reţinut: Marian Avramescu – Prahova, Doru Axinte-Tulcea, Florin Balaban- Luxemburg (este oneştean la origine), Mihai Boboc-Bucureşti, Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA-Suceava, Valentin Chibrit-Bucureşti, Radu Cleţiu-Timişoara, Ciorel Corodescu-COV-Suceava, Horia Crişan-Deva, Sergiu Fărcăşanu-FARSB-Bucureşti, Mihai Ignat-Ploieşti, George Licurici-Suceava, Gelu Pascal-Tătărani-Prahova, Constantin Pavel-Focşani, Costel Pătrăşcan-Brăila, Mihai Pânzaru-PIM-Suceava, Gabriel Rusu-Tg. Mureş, Liviu Stănilă-Deva, Cristian Topan-Bucureşti, Cristinel Vecerdea-CRIV-Lugoj.
Şi acum băcăuanii, pe care îi ştiţi şi apreciaţi: Constantin Ciosu, Vasile Crăiţă-Mândră şi Victor Eugen Mihai-VEM, organizator şi curator al expoziţiei, pe care l-am şi pus să vă povesteasca:
„Nu-i chiar un festival, că, după pandemie, banii se găsesc mai greu, însă publicul are ce vedea, are cu cine şi de ce să râdă, să-şi pună întrebări, uneori găsesc şi răspunsuri. Este liber la două feluri de râs: dulce şi amar. Am invitat în festival caricaturişti activi, cu operă cum se spune, invitaţi şi premiaţi la marile festivaluri şi saloane naţionale şi internaţionale de caricatură. Este, după ştiinţa mea, cam singurul festival de acest gen, care are loc în aer liber. Mulţumesc prietenilor care ne-au încurajat, mulţumesc sponsorilor care ne-au ajutat, mulţumesc lui Tibi Ioniţă.”
Victor Eugen Mihai – VEM
Întâmplător sau nu, în acelaşi loc – Piaţa Tricolorului, în aceleaşi zile, 9-10 iunie, de la ora 18.30, se desfăşoară şi Festivalul Naţional de Cantautor „Gil Ioniţă”, la care sunt invitaţi grupuri şi solişti de muzică folk, nume cunoscute de amatorii acestui gen de muzică.