Pe 5 Octombrie 2019, de Ziua Internațională a Educației, sub patronajul Asociației Profesorilor de Religie “Sfânta Paraschiva” Bacău, a fost organizat Festivalul de folclor “Și noi suntem fiii satului”, o activitate de celebrare a satului românesc, așa cum ne invită să facem Patriarhia României, prin proclamarea anului 2019 ca An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari). Festivalul a debutat cu invitația la rugăciune dată de clopotul bisericii maramureșene și de toacă ( elevul George Gafton, de la Școala “George Călinescu “ Onești, apoi a urmat cuvântul dl. dr. Iulian Bucur, de la Complexul Muzeal Iulian Antonescu” Bacău, care a arătat o sumedenie de motive pentru care trebuie să omagiem satul românesc, rolul învățătorului din satul de odinioară în propășirea vieții spirituale a satului românesc. A urmat o suită de cântece și dansuri populare, interpretate de elevi din toate nivelurile de învățământ, de un înalt nivel artistic, atât din județul Bacău, cât și din județul Vaslui. Din partea Școlii noastre, au cântat minunat elevii Borșan Luca, clasa I A și Amariei Vlad, clasa a VIII-a B.
Mulțumim elevilor participanți la festival și profesorilor lor coordonatori, pentru riguroasa selecție pe care au făcut-o, elevilor Ioana Florea (absolventă a Școlii noastre) și Cosmin Clapon, de la Colegiul Național “Vasile Alecsandri”, pentru jertfa lor de prezentatori și doamnelor profesoare Carmen Busuioc (Școala Gimanzială „Mihail Sadoveanu” Bacău, directorul artistic al Festivalului, Elena Abageru (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău și Petrescu Ionela (Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău), pentru implicarea în realizarea acestei activități!
Prof. Teodora Plăeșu
Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.