Sâmbătă, 5 ianuarie, stațiunea Slănic-Moldova a fost gazda Festivalului ,,Datini și Obiceiuri de iarnă după Ritul Vechi”, aflat la cea de a treia ediție, în organizarea Primăriei și Consiliului Local.
O plăcută surpriză și pentru localnici, dar mai ales pentru cele câteva sute de turiști sosiți din Republica Moldova, care își păstrează credința pe stil vechi și sărbătoresc în aceste zile Crăciunul și Revelionul.
Manifestarea a devenit o tradiție și adună în fiecare an cete de urși, mascați și formații de colindători de pe Văile Slănicului și Trotușului.
Evenimentul din acest an a inclus un spectacol în aer liber, plin de sunet și culoare, susținut cu măiestrie de Ansamblul ,,Mugurașii de la Agăș”, Ansamblul ,,Cununa Muntelui” din orașul Comănești, Ansamblul ,,Banda lui Bujor” din comuna Asău (cu o inedită piesă de teatru popular), Urșii de la Dofteana și Dărmănești și Capra de la Cerdac (Slănic-Moldova).
Astfel, toți cei prezenți au avut posibilitatea de a admira și a cunoaște datinile, tradițiile și obiceiurile strămoșești din zona Moldovei, care trebuie menținute, promovate și transmise mai departe generațiilor viitoare, ele fiind un simbol al identității naționale.
Romulus-Dan Busnea, Petru Done
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.