8 noiembrie 2024

Fermierii băcăuani dau de gustul asocierii

• până în 2021, în Regiunea Nord-Est vor fi înființate 50 de cooperative agricole, din care cel puțin un grup de producători locali • vor fi consiliați aproape 1.500 de fermieri

La Onești a avut loc, la finele săptămânii trecute, conferința de lansare a proiectului „Servicii de consiliere pentru înființarea și dezvoltarea formelor asociative în agricultură (Agricoop)”. La eveniment au participat fermieri, reprezentanți ai unor cooperative agricole deja înființate, în curs de înființare sau chiar inactive, ai Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) din județ, primari, producători de produse tradiționale de pe Valea Muntelui și reprezentanți ai Direcției Agricole. Proiectul a fost prezentat de managerul GAL Valea Trotușului, Ștefan Talambă, șeful Biroului de consiliere Agricoop din comuna Cașin pentru județele Bacău și Vaslui, și de managerul de proiect regional, pentru Regiunea Nord-Est, Ioan Agapi.



Proiectul este aplicat timp de doi ani de firma de consultanță EGIS România și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Până în anul 2021, în Regiunea Nord-Est vor fi înființate 50 de cooperative agricole, din care cel puțin un grup de producători locali, și vor fi consiliați aproape 1.500 de fermieri pentru înființarea de cooperative agricole. În toată țara vor fi consiliați 10.000 de fermieri și vor fi înființate 350 de cooperative agricole și minim un grup de producători locali în fiecare regiune de dezvoltare.

Proiect național, aplicat regional și zonal

Proiectul se aplică regional, iar în județul Bacău, în comuna Cașin, este înființat unul dintre cele 19 birouri zonale de consiliere din toată țara (trei în Regiunea Nord-Est), condus de Ștefan Talambă.
Numai biroului de consiliere din Cașin îi revin circa 500 de fermieri de consiliat și circa 20 de cooperative agricole de înființat.

„Prima etapă – a spus Ștefan Talambă – este identificarea comunelor cu potențial în acest sens. Se ține mult la calitatea rezultatelor. Nu ne interesează să avem sute sau mii de cooperative care să nu funcționeze. Vom lucra direct cu fermierii și vom clarifica aspectele funcționării unei cooperative. Eu cred că la nivelul județului Bacău targetul este ușor de atins.”

Exemple de bune practici

La conferința de lansare a proiectului au venit și reprezentanții a trei cooperative agricole băcăuane deja înființate sau în curs de înființare, care au expus experiența și obiectivele lor. Au vorbit Remus Palău – din Tuta (Târgu Trotuș), care are deja o făbricuță de conserve de legume (murături) și se asociază cu producători de legume locali, Damian Pal – de la cooperativa Carpatica din Ghimeș-Făget, profilată pe produse tradiționale de pe Valea Muntelui, și Mihai Fudulache – de la cooperativa „Valea Curiței”, din Cașin.

„Exemplul lor – a mai spus Ștefan Talambă – va fi sigur luat de ceilalți, pentru că altfel nu se pot descurca. Unii fermieri au lucrat până acum în străinătate, de unde au venit cu o altă mentalitate, cu exemple de succes și cunoștințe noi. Județul Bacău are probleme de asociere în agricultură, mai ales în stânga Siretului. Chiar primarii recunosc că la ei în comune nu există interes pentru asociere. Oamenii încă nu au încredere în formele de asociere și nici în oamenii de lângă ei. Dar pentru cooperativele agricole și formele de asociere au fost aprobate facilități fiscale pe cinci ani, iar acestea pot fi atractive”.

Ioan Agapi le-a dat celor prezenți exemplul Federației Agricultorilor de Munte din Vatra Dornei, pe care o conduce, înființată în 1993, cu membri din toată țara și organizații pe care le va transforma în cooperative de producție.

Prin proiectul Agricoop fermierii vor beneficia de sprijin pentru înființarea de forme asociative, de consiliere tehnologică, fiscală și juridică, de elaborarea planului de afaceri ți de monitorizarea lui timp de un an.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014