25 decembrie 2024

Fereastră deschisă spre sufletul satului băcăuan – artist plastic Constantina Voicu

Vernisaj de artă naivă și lansare de album aniversar, care fac parte din proiectul omonim susținut financiar de Consiliul Județean Bacău și implementat de Asociația „Unlimited Connections” din Bacău.

Nu se putea găsi un titlu mai fericit pentru acest proiect, care, în esență, promovează opera de o viață a Constantinei Voicu, iar acest lucru se relevă deîndată ce privești oricare dintre tablourile expuse. Pe loc, privitorul este purtat în lumea ca de basm a satului bunicilor ori părinților și nesfârșite amintiri înduioșătoare îi inundă sufletul.
Către sufletul privitorului călătorește magia sufletului satului băcăuan și românesc, în general.
Marți, 12 noiembrie 2019, publicul, numeros și tânăr, prezent la Galeriile de artă Moinești a fost purtat prin această frumoasă poveste cu ajutorul „patriarhului” picturii naive, Ioan Măric, cel care a pictat o galaxie de tablouri magice pornind de la poveștile auzite la claca și la horele din sat. Prezentarea a fost întregită de Aurel Stanciu (desemnat „pictorul anului” la Wiesbaden în Germania, în anul 2011), un ghid cum nu se poate mai nimerit, având în vedere faptul că pictorul din Bacău şi-a ales ca metaforă personală tocmai „fereastra”.
Ionel Rusei, editorul albumului, și pictorul Catinca Popescu au completat omagiul adus operei Constantinei Voicu, al cărui discurs a pus în lumină cromatica tablourilor sale, îndemnând publicul să iubească locul numit „acasă”, locul unde se adună toate energiile creând iubirea, frumosul, credința, dragostea, dorul.
Managerul proiectului, Oana Elena Radu, a mulțumit în numele Asociației „Unlimited Connections” pentru ocazia oferită de a trăi o experiență artistică de asemenea nivel, îndemnând publicul să promoveze evenimentul și mesajul pur al operelor expuse.
Evenimentul este itinerant, urmând să beneficieze de el și publicul din Slanic Moldova (13.11.2019 ora 13.00 la Școala nr. 1) și din Tg. Ocna (14.11.2019, ora 14.00 la Școala Națională Pregătitoare a Agenților de Penitenciare).
Traseul se va încheia în Bacău (15.11.2019, ora 13.00 la SIF Moldova), urmând ca operele să fie expuse publicului timp de o lună.
Gheorghe Bălțătescu





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img