Când Nora a părăsit „casa cu păpuşi”, din cenuşa micuţei privighetori a renăscut o femeie liberă. Eroina celebrei piese a lui Ibsen a dat dovadă de un curaj nebun pentru acea vreme, luând hotărârea de a-şi părăsi călduţul cămin unde era tratată ca un element domestic, drăgălaş, e drept, dar nu altceva decât o anexă a soţului ei, singurul în drept să gândească. În 1879, când piesa a avut premiera, ea a stârnit o adevărată furtună, dând semnalul pentru revendicările feministe de mai târziu. De altfel, valoarea istorică a acestui text a fost recunoscută prin includerea manuscrisului lui Ibsen în programul Memoria al UNESCO. În „Nora”, o scriere cu adevărat revoluţionară, îşi găsesc expresia mai multe teme: puterea în cuplu, conflictul dintre sexe, dualitatea insolubilă, singurătatea în doi, ireversibila lipsă de comunicare din tipul de familie conservatoare, în care există o strictă repartiţie a rolurilor, femeia avându-l pe cel de satelit al bărbatului. Plecarea Norei de acasă nu este altceva decât o formă de revoltă a demnităţii jignite, refuzul sclaviei domestice. Prin acest gest curajos, ea îşi ia destinul în mână şi îşi cucereşte libertatea.
Chiar în timpurile moderne, astfel de femei sunt puţine, mai ales în societăţile tradiţionale, încorsetate în prejudecăţi. Pe lângă cele care-şi acceptă locul consfinţit de obiceiul pământului, chiar dacă sunt nefericite, există şi o altă categorie, destul de răspândită, de „femei care iubesc prea mult”. Aşa le-a numit o americană de profesie psihoterapeut, Robin Norwood, care a scris o carte, foarte interesantă şi folositoare, cu acest titlu, „Femei care iubesc prea mult”, un best-seller publicat în milioane de exemplare în toată lumea. E o lectură foarte utilă, întăresc ideea, care te ajută să înţelegi o mulţime de lucruri, deschizându-ţi drumul spre eliberarea din chinga unei iubiri distructive. Dragostea nu trebuie să-ţi facă rău, să-ţi provoace suferinţă. Ce fel de dragoste e aceea care te face să nu mai ai încredere în forţele tale, să-ţi neglijezi propriile interese, să trăieşti cu teamă lângă un bărbat posesiv, gelos, egoist, instabil emoţional, violent? Speri mereu că relaţia se va schimba în bine, cu preţul multor renunţări ale tale, pentru că nu poţi accepta, în forul tău lăuntric, şi asta în pofida evidenţei, că bărbatul pe care-l iubeşti este un om rău. Slab, influenţabil, nevrotic, cu un comportament obsesiv-compulsiv, megaloman, etc. Având mai multe dependenţe, de alcool, de muncă, de profesie, inclusiv de alte femei, fiind bolnav de boala puterii, în cazul unora. Şi, totuşi, astfel de bărbaţi fac victime, atrăgând genul de „femei care iubesc pre mult”, acestea încadrându-se într-o tipologie exact definită de psihoterapeuta americană. Sunt femei care, ne spune Robin Norwood, provin din familii disfuncţionale şi nu au avut parte de afecţiune, fiind dispuse să accepte orice ca s-o obţină, pentru că sunt dependente de suferinţa afectivă. Dar sunt predispuse emoţional şi la alte tipuri de dependenţe, de alcool, droguri sau de anumite alimente, dulciuri, în primul rând.Aşa cum simt, de pildă, şi nevoia disperată de a controla bărbaţii şi toate relaţiile pe care le au, fiindcă în copilărie au trăit într-un mediu nesigur. Voi continua data viitoare, pentru că subiectul despre relaţiile distructive e interesant, dar şi pentru că eu cred într-o altfel de dragoste.
