După un an de pauză impusă de pandemia de Covid 19, Direcția Silvică Bacău a reluat organizarea Concursului profesional „Cel mai bun fasonator”. La concurs, organizat în condiții excelente la Ocolul Silvic Moinești, au participat concurenți din toate cele 14 ocoale silvice ale Direcției băcăuane. Întrecerea celor mai buni fasonatori mecanici din județ a fost arbitrată de prof. ing. Cristian Cosma, de la Liceul Silvic „Transilvania” Năsăud, iar președintele Comisiei de organizare a fost dr. ing. Marius Iftime. La eveniment au fost prezenți și ing. Cornel Burlacu, șeful Serviciului de securitate în muncă al Romsilva, și directorul tehnic al Direcției Silvice Bacău, ing. Viorel Ghelasă, precum și o parte dintre șefii de ocoale silvice din județ. Câștigătorul concursului va reprezenta Direcția Silvică Bacău la etapa națională, care va fi organizată, în acest an, la Iași.
I-am văzut pe fasonatorii mecanici din județ întrecându-se în acest concurs la mai multe etape județene, dar și la o etapă națională găzduită de la Slănic Moldova, în anul 2012. De atunci i-am supranumit pe acești profesioniști „chirurgii pădurilor” și așa îmi voi aduce aminte de ei mereu, pentru măiestria cu care pot tăia un arbore, un trunchi de copac, și după cât de fin curăță, la final, trunchiurile tăiate.
Și în acest an concurenții au susținut cinci probe, care au început cu doborâtul arborilor într-un parchet silvic din zona Zemeș și care au continuat cu probele din poligonul amenajat în curtea Ocolului Silvic Moinești. Aceste probe au fost pregătirea fierăstrăului mecanic, tăierea combinată și tăierea de precizie a unui trunchi de copac, precum și curățatul de crăci. Au fost măsurate acuratețea tăieturilor, caracteristicile lor tehnice, timpii operațiunilor, respectarea regulilor de securitate și de protecție a muncii, dar și utilizarea corectă a echipamentului de protecție. „Probele – a explicat arbitrul concursului – măsoară abilitățile concurenților de a tăia cât mai exact buștenii, cu respectarea unor caracteristici dimensionale ale tăieturilor și care conferă și siguranță și securitate în muncă, dar și o depreciere cât mai scăzută a lemnului recoltat. An de an am constatat că ambițiile concurenților sunt tot mai mari, și la nivelul concursurilor organizate de Direcțiile silvice, dar și la nivel național”.
Și la etapa din acest de la Moinești participanții au demonstrat măiestria și ambițiile de care vorbea arbitrul întrecerii. Departajarea au făcut-o abilitățile pe care le-au dovedit fiecare. Dar nici ghinioanele nu au stat pe tușă, iar ocupantul locului al doilea, de exemplu, a avut parte chiar la ultima probă din concurs de un accident tehnic, când i-a sărit lanțul de la fierăstrău și, astfel, a pierdut puncte prețioase în clasamentul final. Nici ploaia nu a ocolit poligonul de concurs și a vărsat dintr-odată un ropot de stropi mari, de vară, chiar în timpul ultimei probe.
Concursul s-a încheiat, însă, cu bine. Astfel, premiile oferite primilor trei clasați, în valoare totală de aproape 4.000 de lei, au revenit fasonatorilor Costel Drăghici (locul I) – OS Mănăstirea Cașin, Compot Romică (II) – OS Fântânele și Adrian Vartolomei (III) – OS. Târgu Ocna.
Ing. Viorel Ghelasă: „Activitatea de exploatare a lemnului va fi un dintre cele mai importante la noi. Societatea în care trăim nu se poate lipsi de lemn, iar noi trebuie să îmbunătățim activitatea de exploatare, tehnologia trebuie să fie mai prietenoasă cu mediul. Dar și lucrătorii din domeniu trebuie să câștige mult mai bine, pentru că este un domeniu cu foarte mari riscuri și cu multă muncă. La Direcția Silvică Bacău s-au făcut pași importanți în protejarea personalului silvic. Ne vom extinde activitatea în exploatarea silvică, iar în 2025 toată masa lemnoasă care va fi pusă în circuit trebuie să fie fasonată, conform legilor noastre, dar și cerințelor europene. Iată cât de important va deveni rolul fasonatorului mecanic!”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.