Pe când eram prunc gimnazist, aproape în fiecare zi de luni, vara, alergam din sătucul meu, ca un maratonist, scurtând traseul prin mirifica luncă a Bistriței, până în târgul Buhuși, pentru a cumpăra Sportul popular. Costa 25 de bani. Alergam prin luncă și, din când în când, mă opream să verific dacă nu mi-au căzut bănuții din buzunar. Când ajungeam în fața chioșcului de ziare aflat în preajma intrării Fabricii de Postav, o teamă imensă mă asedia de fiecare dată: „Dacă s-a epuizat ziarul?” Uneori, omul de la chioșc, un prieten pe care n-am știut niciodată cum îl cheamă, văzând cum caut cu ochii ziarul, se juca elevat cu emoțiile mele, spunând grav: „S-a epuizat!” Când vedea cum mă întunec, ducea mâna undeva dedesubt și scotea comoara. Îmi venea mereu să năvălesc prin gemulețul chioșcului, să-l sărut, dar n-am îndrăznit asta niciodată, deși ochii îmi trădau sentimentele. Îi vedeam apoi chipul luminat de bucuria unui gest minunat și tare-mi mai era drag.
Alteori, când nu puteam alerga, din varii motive, către chioșcul din târg, o rugam pe una dintre surorile mele, care lucra la Fabrică, să-mi cumpere ziarul. Într-un rând, omul de la chioșc i-a spus surorii mele că nu mai are ziarul. Diplomată, aceasta a plusat: ,,Sunt sora Alergătorului!” Așa îmi spunea Domnul de la chioșc. Atunci, Domnul a scos ziarul pe care-l pitise undeva pentru mine și a întrebat: „De ce n-a venit?…” Când am revenit, m-a întrebat simplu, zâmbind, ca pe un prieten, trimițându-mă la dicționar: „Te-ai întremat, Alergătorule?”…
Seara, în prima zi a săptămânii, de multe ori, în vatra satului, pe marginea șanțului, ca într-o veritabilă poiană Iocan a chibiților, citeam/ reciteam ziarul împreună cu mulți prieteni și comentam de parcă eram cei mai mari specialiști în fotbal. Prindeau acolo viață niște dezbateri în care, uneori, erau aruncate pe jarul pasiunilor chiar și opiniile unui ziarist ca Ioan Chirilă. Unora dintre prieteni le împrumutam acasă ziarul. Unul dintre aceștia mi-a spus mai târziu că așa a învățat cu adevărat să citească și să contraargumenteze, ca într-un debate veritabil…
Și astăzi citesc zilnic ziarele de sport. Condeieri grozavi, informații din toată lumea, dar farmecul Sportului popular nu mai este prezent… Mă gândesc dacă astăzi, copil de-aș mai fi, aș mai alerga prin lunca Bistriței pentru cumpăra o gazetă de sport. Prea sunt populate gazetele noastre de profil sportiv de tot felul de absurdități și promiscuități. Zisele unor fotbaliști care siluiesc limba română sunt valorizate în registrul genialității: „Excepțional!”, „Admirabil!”, „Incredibil!”, „Formidabil!”, „Fără egal!”… Nici vorbele lui Einstein nu sunt însoțite de asemenea calificative. Văd apoi tot felul de fufe înnobilate cu toxină botulinică, mă asediază jargoane de Ferentari medieval, în vreme ce fătucile costumate cu tanga-șnur sunt prezentate ca vedete ale națiunii. Revista Playboy ar fi invidioasă. Eșuați ai moralei trecuți prin pușcării vechi și noi au statui de guru sau de salvatoriai sportului, credinței și democrației; le sunt vânate, sorbite și adorate vorbele. Privirile aruncate sub plăpumi sunt peste tot. Messi e la degetul mic al unor țânci mioritici dezlipiți prematur de școală, dar care au tulburat gazonul cu niște fițe pe care le vezi cotidian în curtea școlii sau pe tăpșanul comunei. Golurile înscrise de unii fotbaliști care au lustruit băncile de rezerve ale unor echipe din străinătate sunt valorizate în fel și chip: „Fantastic!”, „Nemaivăzut!”, „Formidabil!”, „Genial!”, „Ronaldo ar fi invidios!”, „Extraterestru!”, „Fabulos!”, „Senzațional!”… Cancanul pare a fi vedeta ziarelor noastre de sport, nu sportul însuși…
Firește există și publicații de sport care fac excepție de la aceste derapaje editoriale, precum SPORTUL BĂCĂUAN – revistă lunară de cultură sportivă care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala „Marius Mircu” Bacău, gestionată editorial de spiritul inepuizabilului Leonard Popa, în care sunt prezente și voci precum cele ale lui Cornel Cepariu, Dan Sion, Ștefan Olteanu sau VEM. Voci care garantează profesionalismul și decența.
