Farmacia Naturii a împlinit 18 ani de la înfiinţare!
A fost prilej de sărbătoare şi bucurie, trăite cu inima şi sufletul la un bal caritabil, sugestiv denumit “Valsul Primăverii”, care a avut loc în Sala “Elite” a Restaurantului societăţii Aerostar, unul dintre cele mai elegante şi frumoase asemenea locaţii din Bacău.
Managerul şi sufletul acestei prestigioase firme băcăuane, dr.ing. Iuliana Barbu, a invitat la sărbătoarea Farmaciei Naturii specialişti în domeniul sănătăţii, în bioagricultură, parteneri şi oameni de afaceri în domeniu din toată ţara, din Baia Mare, Galaţi, Brăila, Bucureşti, Suceava, Cluj-Napoca, Neamţ, Oneşti etc., colaboratori, prieteni, beneficiari ai produselor şi programelor iniţiate şi derulate de-a lungul anilor de “Farmacia naturii”.
În holul sălii de bal, au fost amenajate expoziţii ale diferitelor firme din ţară, care produc sau comercializează produse naturale, ecologice, medicamente şi suplimente naturale, cât şi standuri de carte de specialitate.
“Doctorul Plantă” deschide balul
Într-un decor de primăvară, în care au dominat florile, într-un aranjament simplu şi unic, cadoul firmei condusă de Mihaela Clara Fodor, specialist decorator, balul a fost deschis – cum era şi normal – de gazda evenimentului – dr.ing. Iuliana Barbu, care, în aplauzele asistenţei a dansat, ca la 18 ani!, pe acordurile unui vals celebru.
“Acum 18 ani, am plecat la drum pentru a-mi transforma menirea în destin. Datorită optimismului înăscut, a energiei degajate dintr-un psihic sănătos, am privit afacerea «Farmacia Naturii» ca pe o aventură în care recompensa constă în riscuri şi plăcerea de a înfrunta provocările. Dificultăţile şi încercările prin care am trecut – şi nu au fost puţine, şi nici uşoare – m-au întărit şi m-au determinat să merg pe drumul vieţii mele, transformând orice obstacol într-o lecţie de viaţă. În aceşti 18 ani, am avut bucuria să fiu sprijinită de familie, de cei mai mari specialişti în acest domeniu atât de frumos şi benefic pentru sănătatea omului, de prieteni şi colaboratori, aşa cum sunteţi toţi cei de aici, mulţumindu-vă pentru bunăvoinţă, amabilitate şi pentru că sunteţi alături de noi la această mare sărbătoare a familiei Farmacia Naturii”, a spus dr. ing. Iulian Barbu, numită pe drept cuvânt “Doctorul Plantă”.
A urmat o cină festivă, în care vedete au fost produsele bio şi vegan, dar şi cele tradiţionale, stropite cu un vin din podgoriile Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Bujoru, judeţul Galaţi, care cultivă viţa de vie în sistem ecologic. Nu au lipsit de la bal reprezentanţii Laboratoarelor Plantextrakt, din Rădoaia, Cluj-Napoca, singurul producător de gemoterapice din ţară, ai firmei Ilios-Holding Oneşti, dar şi ai Pharma Nord, Pegasus Vitae din Moisei – Maramureş, cu produse gemine şi naturale 100% şi mulţi, mulţi alţii, care şi-au dedicat viaţa şi priceperea prevenţiei şi sănătăţii oamenilor, promovând, cultivând, distribuind produse bio, ecologice, activitate subsumată conceptului Sănătos şi Fericit.
Un prieten al Farmaciei Naturii, care nu a reuşit să ajungă în Bacău, acad. Ovidiu Bojor, a trimis însă un mesaj emoţionant: “Activitatea Iuliei Barbu, realizatoarea conceptului «Sănătos şi fericit», a adus multe bucurii semenilor, a demonstrat că se poate face agricultură fără folosirea produselor chimice dăunătoare, a produs ceaiuri biologice atât de necesare în completarea terapiilor alopate prescrise de medici, a dăruit tinerilor imboldul lucrului în natură, a scris cărţi, a cooperat cu instituţii de cercetare în domeniul producerii de plante medicinale condimentare şi aromatice, demonstrând că iubirea stă la baza sănătăţii umane. Vă doresc sănătate şi pace, bucurie şi mult ajutor de la Dumneazeu în activitatea nobilă pe care o desfăşuraţi.”
Sămânţa viitorului
Balul caritabil “Valsul Primăverii” s-a finalizat cu o licitaţie de produse oferite de participanţi şi o tombolă cu premii, organizată de Farmacia Naturii.
Sumele rezultate, peste 3000 de lei, au fost oferite Asociaţiei ELTA Universitate din Bucureşti, singurul producător de pâine Elta, cunosută şi cu denumirea de Azimă, un produs sută la sută natural, care trece în prezent prin dificultăţi inerente acestei perioade, însă doreşte să-şi modernizeze instalaţiile şi procesele de fabricaţie, pentru o distribuţie a acestei pâini la nivel naţional. Totodată, firma a fost asigurată că va primi sponsorizări de la diferite firme prezente la manifestare.
O a doua “sămânţă” pe care dr.ing. Iuliana Barbu doreşte să o planteze pentru viitor este sponsorizarea unui elev din Petreşti, care, practic, a crescut în mijlocul plantelor cultivate de mai mulţi ani de Farmacia Naturii, pe un teren din Petreşti. “Iulian provine dintr-o familie cu patru copii, toţi foarte buni, harnici şi cu dragoste de pământ.
Are acum doar 14 ani, l-am ajutat să-şi cumpere câteva utilaje şi scule, vrem să-l ajutăm în continuare, să urmeze un liceu şi apoi o facultate la Iaşi. Am mare încredere în el că va duce mai departe ce am început eu”, a spus Iuliana Barbu. Deja, Iulian a primit un leptop, din partea Laboratoarelor Plantextrakt, iar directorul Staţiunii de Cercetare de la Secuieni-Roman, i-a promis că îi va asigura un loc, după facultate, la staţiunea pe care o conduce.
Pentru sprijinul şi colaborarea în cei 18 ani ai Farmaciei Naturii, dr.ing. Iulian Barbu a înmânat diplome de excelenţă şi cadouri simbolice mai multor firme şi persoane prezente la Balul caritabil “Valsul Primăverii”, în semn de mulţumire şi respect.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.