28 decembrie 2024

Fără festivități, despre normalitate

Miercuri, 27 martie, este Ziua Mondială a Teatrului și momentul acesta sărbătoresc ar putea fi prilej de festivități. Dar poate fi un, la fel de bun, prilej de a vorbi, fără festivități, despre normalitate. Despre normalitatea de zi cu zi dintr-un teatru din provincie, Teatrul Municipal ”Bacovia”, din Bacău. Despre normalitate, ca o sărbătorire continuă, cotidiană, a teatrului, a artei, beneficiarilor săi, a artiștilor, a vieții, despre asumarea misiunii și a unei prezențe în comunitate, despre viața din inima orașului, despre viața din teatru.
În acestă perioadă, Teatrul Municipal ”Bacovia” forfotește de viață. Este un laborator de creație teatrală, un incubator cultural.

Se repetă intens, de dimineață, până seara, pentru ”Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, o nouă producție a Secției Dramă a Teatrului Municipal ”Bacovia”, care va avea premiera duminică, 14 aprilie, și care a ”trecut” testul publicului băcăuan în seria de ”Spectacole lectură” a Teatrului Municipal ”Bacovia”. Regia spectacolului este semnată de Petru Vutcărău (Chișinău), iar scenografia, de Rodica Arghir Porumbel, scenograf al Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi. Celebra comedie a lui Alexandru Kirițescu îi va avea în distribuție, în montarea băcăuană, pe actorii Florin Zăncescu, Ana Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Firuța Apetrei, Nina Ionescu, Alina Simionescu, Corina Goranda, Bogdan Matei/Eduard Burghelea, Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu.



Regizoarea Irina Crăiță Mândră, originară din Bacău, lucrează, tot în această perioadă, la o altă nouă producție a Secției Dramă a Teatrului Municipal ”Bacovia”: ”Iulia, biata de ea”, de Gabriel Sandu, o punere în scenă a textului căștigător al Premiului de Dramaturgie – Monodramă ”Valentin Nicolau”, la ediția 2018 a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest Monodrame”. În viziunea regizorală a Irinei Crăiță Mândră, din distribuția acestui spectacol fac parte actorii Andreea Darie, Daniela Vrînceanu, Simona Nica, Ștefan Huluba, Bogdan Buzdugan, Eduard Burghelea și Minodora Broscoi. Scenografia este semnată de Cristian Marin. Premiera spectacolului ”Iulia, biata de ea” este programată duminică, 5 mai.

Regizorul Toma Hogea a început să lucreze, împreună cu echipa Secției de Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia”, la conceperea spectacolului ”Take, Ianke și cadâr”, de Victor Ion Popa, care va fi pus în scenă în colaborare cu scenograful Mihai Pastramagiu. Cunoscutele personaje din celebra piesă ”Take, Ianke și Cadâr” vor fi interpretate de actorii Giuseppe Torboli, Laurențiu Budău, Tiberiu Gabor Bitere, Alina Neagu, Marian Puiu Gheorghiu, Andi Andriucă și Ilinca Istrate.

Miercuri, 27 martie, Teatrul Municipal ”Bacovia” vă așteaptă, la ora 16.30, la o nouă reprezentație a spectacolului – lectură ”Neînțelegerea”, după Albert Camus, în regia Simonei Nica, foarte bine primit de public la prima reprezentație. Personajele lui Camus vor prinde viață cu ajutorul actorilor Corina Goranda, Nina Ionescu, Daniela Vrînceanu și Valentin Braniște.

Joi, 28 martie, Teatrul Municipal ”Bacovia” invită la prima reprezentație – de când spectacolul a fost preluat în repertoriul instituției – a recitalului ”Femei singure”, după Dario Fo (născut pe 24 martie 1926, în Italia, plecat dintre noi în 2016) și Franca Rame. Pentru acest recital, actrița Eliza Noemi Judeu a obținut, în 2012, Premiul ”Ștefan Iordache”, la Gala Internațională a Recitalurilor Dramatice ”Gala Star”. Spectacolul, regizat de Gheorghe Balint, împlinește anul acesta 11 ani de la premieră, timp în care a avut un parcurs festivalier național și internațional. Ultima dată, ”Femei singure” s-a jucat în anul 2016, reprezentația de joi, 28 martie, fiind o ”premieră” după trei ani. Cum se transformă ”sufletul” unui spectacol în timp? Se transformă? Vă așteptăm să vedeți.

Tot în această perioadă, Teatrul Municipal ”Bacovia” pregătește cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Internațional al Recitalurilor Dramatice ”Bacău Fest Monodrame”, ce se va desfășura în perioada 17 – 23 aprilie 2019, și care va aduce în fața publicului, în programul de evenimente (recitaluri în concurs, recitaluri extraordinare, lansări de carte, expoziții, colocvii, ateliere de teatru s.a.m.d.) artiști din România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria și Mongolia, Albania, printre invitații ediției aflându-se nume importante ale teatrului românesc și internațional, precum Maia Morgenstern, Rodica Mandache, Marcel Iureș, Alexandru Repan, Constantin Cojocaru, Florin Piersic Jr., Radu Afrim (expoziție foto), Miklós Bács, Oltița Cîntec, Radu – Alexandru Nica s.a.m.d.

Pe 17 aprilie, Secția Animație a Teatrului Municipal ”Bacovia” va prezenta spectacolul ”Momo”, după Michael Ende, în regia lui Gheorghe Balint, pe scena celei nde-a X-a ediții a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși ”Sub Căciula lui Guguță”.
Lista prezențelor Teatrului Municipal ”Bacovia”, în această primăvară, pe scenă și în comunitate poate continua, dar spațiul unui articol este limitat, însă ea continuă în viața reală, unde vă așteptăm să fiți alături de noi.

”Teatrul înseamnă să-ți amintești viitorul”, spune Olivier Py, în cartea sa ”O mie și una de definiții ale teatrului”. Este important să ne amintim, să conștientizăm, măcar de Ziua Mondială a Teatrului, importanța teatrului într-o comunitate. În orice oraș, în orice comunitate umană, în orice inimă, în orice gând, mai poate să cadă, din când în când ”curentul” vieții. Teatrul este, atunci, mai ales atunci, în orice clipă, ”generatorul” din inima orașului, el, prin oamenii săi, prin programele sale culturale, poate ”aprinde” lumina, generează viață, emoție, gând. Este generator de idei, de mentalități, incubator cultural. Prin teatru pot trece, pentru prima dată într-o epocă, ideile care schimbă lumea și energia care generează viitorul. Și asta nu este o realitate festivistă, de Ziua Mondială a Teatrului, asta este o normalitate. La mulți ani, Teatrule! La mulți, dragi oameni de teatru! La mulți ani, dragi spectatori! La mulți ani, drag Oraș! Te așteptăm la teatru!

Laura Huiban



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img