Ce vezi nu-i adevărat. Cam aşa se traduce încercarea de valorificare a unei construcţii fără autorizaţie. Decizia nr. 13/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul Pentru Soluţionarea Recursului în Interesul Legii a pronunţat o soluţie în acest sens, plecând de la o situaţie frecvent întâlnită în zonele rurale şi nu numai. E important de subliniat pentru cititorii neavizaţi, că Recursul în Interesul Legii este obligatoriu în interpretarea legii. Sesizarea ICCJ a fost generată de faptul că instanţele de judecată nu aveau un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, în dosarele având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra unei construcţii edificate fără autorizaţie de construire, în vederea pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, care să stea la baza intabulării dreptului de proprietate asupra construcţiei.
Conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
Art. 37. – „(…) (5) Construcţiile executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi cele care nu au efectuată recepţia la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate şi nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situaţie se aplică în continuare sancţiunile prevăzute de lege. (…)”
Codul civil din 1864
Art. 492. – „Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui, până ce se dovedeşte din contra.”
Codul civil
Art. 579. – „(1) Orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa şi că este a lui, până la proba contrară.”
Art. 577. – „(…) (2) Când lucrarea este realizată de proprietarul imobilului cu materialele sale sau cu materialele altuia, dreptul de proprietate asupra lucrării se naşte în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.”
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Art. 37. – „(1) Dreptul de proprietate asupra construcţiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare eliberat de autoritatea locală emitentă a autorizaţiei de construire, care să confirme că edificarea construcţiilor s-a efectuat conform autorizaţiei de construire şi că există proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, precum şi a celorlalte dispoziţii legale în materie şi a unei documentaţii cadastrale. (…)”
Din examinarea hotărârilor judecătoreşti transmise a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept supusă dezlegării prin prezentul recurs în interesul legii.
Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a considerat că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 se opun la admiterea unei acţiuni prin care se solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul accesiunii imobiliare artificiale asupra unei construcţii edificate fără autorizaţie de construire.
În argumentarea acestei soluţii s-a arătat că, ar ajunge astfel ca, fără nicio justificare obiectivă, ci doar prin simpla lor manifestare de voinţă, părţilor să le fie permisă şi recunoscută opţiunea între respectarea procedurii autorizării prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sau, în caz contrar, adresarea ulterior a unei acţiuni în justiţie.
De asemenea s-ar ajunge la eludarea normelor privind autorizarea şi disciplina în construcţii emise de către legiuitor.
În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a arătat că dispoziţiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 nu constituie un impediment la dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, deoarece dispoziţiile art. 577 din Codul civil nu instituie doar o prezumţie relativă, ci şi un mod de dobândire a proprietăţii, în virtutea reglementării legale a accesiunii imobiliare, proprietarul terenului devenind proprietarul construcţiei, prin faptul edificării construcţiei, cu materialele sale, pe terenul proprietatea sa.
Posibilitatea dobândirii prin accesiune a construcţiilor, chiar edificate fără autorizaţie de construire, este prevăzută de lege; inexistenţa autorizaţiei de construire poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă, conform Legii nr. 50/1991, antrenând o răspundere contravenţională, însă nu poate avea ca efect respingerea unei acţiuni în constatarea dreptului de proprietate prin accesiune.
Efectul achizitiv de proprietate asupra lucrării, căruia faptul încorporării materialelor în teren îi dă naştere pe măsura realizării sale, are loc independent de conformarea sau nu a constructorului cu normele ce reglementează disciplina în construcţii. Accesiunea se produce de plin drept, la momentul ridicării construcţiei.
Inexistenţa autorizaţiei de construire vizează un raport de drept administrativ, guvernat de norme speciale şi supus unor sancţiuni specifice dreptului administrativ, fără a exista interferenţe ale acestuia cu raportul de drept civil ce se naşte în temeiul accesiunii imobiliare.
În urma dezbaterii, ICCJ a decis că; Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
Jr. Adrian M. Ionescu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
