21.000 de familii trec la baia in lighean
Bacauanii din apartamentele racordate la CET nu mai au apa calda si caldura. In dimineata zilei de ieri, E.ON Gaz a sistat furnizarea catre societatea de termoficare. Motivul acestei masuri il reprezinta datoria de peste 9 milioane lei a CET catre E.ON. Conducerea CET face apel catre asociatiile de proprietari sa achite macar o parte din debitul pentru agentul termic furnizat. Datoria acestora a depasit 28 milioane de lei.
Locatarii din cele peste 21.000 de apartamente din Bacau racordate la CET nu mai au caldura si apa calda. Societatea de termoficare a sistat productia dupa ce a ramas fara gaze naturale, din cauza unei datorii de peste 9 milioane de lei catre E.ON Gaz Romania. CET a mai fost amenintata cu sistarea gazelor si in iarna, dar a negociat esalonarea datoriei. Nu a reusit sa respecte termenele de plata negociate cu furnizorul de gaze, ca urmare a ritmului scazut de incasari de la asociatiile de proprietari. “Avem de incasat de la asociatii 28,4 milioane de lei, la care se adauga 2,3 milioane lei de la agentii economici racordati la CET, ne-a declarat Sorin Adrian Capat, directorul societatii. Pana acum, datoria nu a depasit 21 de milioane. In sezonul rece, consumul a fost foarte mare, iar incasarile, scazute.”Conducerea CET considera ca acest debit s-a acumulat din mai multe motive: platile preferentiale ale asociatiilor catre furnizorii care iau rapid masura sistarii utilitatilor, restantele locatarilor si fraudele din asociatii.
Intai discutii, apoi controale
Conducerea CET face apel la asociatii si la consumatori sa achite facturile pentru agentul termic.“Mesajul meu este foarte clar,a precizat directorul Capat. CET este in situatia de a nu mai putea plati furnizorii de combustibil, in speta E.ON Gaz. Avem datorii si catre furnizorul de carbune. De aici rezulta o alta problema: trebuie sa refacem stocul de lignit. Asociatiile de proprietari trebuie sa inteleaga situatia si sa nu mai faca plati preferentiale.” Saptamana aceasta, reprezentantii asociatiilor de proprietari sunt invitati la sediul societatii de termoficare pentru discutii pe marginea debitelor enorme. Urmeaza ca echipe de control mixte CET-Primaria Bacau sa demareze verificari in asociatiile cu cele mai mari restante la plata.
Din 198 de asociatii de proprietari care au contract de furnizare/primire agent termic, 25 inregistreaza o datorie de peste 14 milioane de lei catre CET (jumatate din debit). Majoritatea asociatiilor din topul datornicilor au avut probleme cu gestionarea banilor incasati de la locatari.
“Vom uza de toate posibilitatile pe care le permite legea pentru a recupera banii datorati de consumatori. Cei care sunt cu plata la zi ar trebui sa intrebe la asociatiile de proprietari unde s-au dus banii lor si de ce trebuie sa suporte disconfortul lipsei de caldura si apa calda. Pentru a le fi mai usor, am afisat si pe site-ul nostru lista cu soldurile asociatiilor de proprietari.”
Sorin Adrian Capat, director general CET Bacau
“Eu vreau sa le spun celor de la CET asa: asociatia noastra v-a platit facturile, voi de ce nu ne dati apa calda? Actualul viceprimar, Roxana Mironescu, mi-a spus sa vin cu solutii tehnice. Noi, consumatorii, sa venim cu solutii tehnice? Treaba mea este sa incasez bani de la oameni si sa-i dau la furnizori. Furnizorul trebuie sa-si respecte contractul si sa nu ne bage in aceeasi oala cu rau-platnicii.”
Vergil Vatafu, administrator Asociatia de proprietari 125
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.