O rubrica din cererea pentru ajutorul de incalzire se refera la polita de asigurare obligatorie a locuintei. Unele primarii cer copie dupa aceasta polita. Reprezentantul Agentiei de Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) declara ca nu este necesar acest act.
In timp ce familiile cu posibilitati materiale sunt lasate in pace in ceea ce priveste asigurarea obligatorie a locuintei, culmea, cele sarace sunt fortate sa o incheie. Se stie deja ca din august 2011, prin HG 817/2011, semnata de fostul prim-ministru Emil Boc, beneficiarilor de ajutor social li se retine din acest drept prima de asigurare pentru locuinta.
Din 2013 nu numai aceste familii cu un nivel scazut de trai se vad nevoite sa nu se sustraga acestei obligatii. Acum si familiile carora li se cuvine subventia pentru incalzire sunt determinate indirect sa incheie polita de asigurare obligatorie a locuintei si, evident, sa achite prima prevazuta de lege (10 euro-locuinta din chirpici; 20 euro-casa din beton). Si aceasta deoarece in cererea-declaratie pentru acordarea ajutorului de incalzire, fara nicio logica, una din intrebarile la care solicitantul trebuie sa raspunda este aceea daca are sau nu polita de asigurare obligatorie pentru locuinta pe care o detine.
Si, prevalându-se de aceasta, unele primarii au inscris in rândul documentelor care trebuie depuse odata cu cererea si „copia dupa polita de asigurare a locuintei”. Un exemplu in acest sens il reprezinta Primaria orasului Darmanesti. Cei care se prezinta la sediul acesteia primesc un „fluturas” unde sunt enumerate „documentele care se ataseaza cererii pentru incalzirea locuintei”, printre ele fiind mentionata si copia dupa polita de asigurare.
„Ma las pagubasa!”
Dupa ce au vazut din „fluturas” ce li se cere, logic, familiile care au luat aceasta hârtie de la primarie au dedus ca trebuie sa prezinte si polita, deci sa plateasca asigurarea obligatorie pentru locuinta, altfel nebeneficiind de ajutorul de incalzire. Unele, din aceasta cauza, sunt hotarâte sa renunte la a mai solicita ajutorul.
„La câte documente ni se cer si pentru care trebuie sa dai bani, nu se merita. Pentru asigurarea locuintei, am inteles ca ar trebui sa dau aproape o suta de lei. In plus, pentru adeverinta de la Administratia Financiara trebuie sa merg la Moinesti. Acest act nu se da in aceeasi zi, astfel ca trebuie sa fac doua drumuri dus-intors. Numai pentru aceasta trebuie sa scot din buzunar 12 lei. Deci numai cele doua acte ma costa, in total, 112 lei iar eu as avea dreptul la un ajutor de incalzire de vreo 130 lei pe toate cele cinci luni de iarna. Ma las pagubasa!”, ne-a spus Maria M.
Primaria o da cotita
De la Primaria orasului Darmanesti ni s-a confirmat ca, intr-adevar, pe „fluturas” printre „documentele care se ataseaza cererii” a fost mentionata si „copia dupa polita de asigurare a locuintei”. Dar Mirela Verdes, asistent social la Primaria Darmanesti, sustine: „Am trecut si aceasta pe fluturas pentru a-i atentiona pe oameni ca in cererea-declaratie este si o rubrica legata de asigurarea locuintei. Cei care vin la noi le explicam aceasta. Nu conditionam acordarea ajutorului de incalzire de incheierea si prezentarea politei de asigurare”.
Exces de zel?
Cine deschide site-ul altor primarii va vedea, insa, ca acestea nu cer nici originalul si nici copia dupa polita de asigurare obligatorie a locuintei. De altfel, nici actele normative in virtutea carora se acorda ajutorul de incalzire nu prevad acest lucru. „Referitor la asigurarea locuintei, doar in cererea-declaratie pentru ajutorul de incalzire regasim o asemenea rubrica. Dar si aici se solicita numai sa se raspunda cu da sau nu la intrebarea daca solicitantul are incheiata polita de asigurare a locuintei.
In cazul in care are, trebuie sa treaca societatea care a emis-o, numarul si termenul de valabilitate a politei. Primariile nu pot conditiona sub nicio forma acordarea ajutorului de incalzire de prezentarea politei de asigurare”, a spus Teodor Agachi, sef serviciu Inspectie Sociala in cadrul AJPIS Bacau.