O privire plină de curiozitate (a noastră, iubitori ai cotidianului băcăuan) în grădina presei româneşti ne duce la constatarea că numele ziarului are parte de o istorie îndelungată, pe care suntem siliţi să o împărţim în cele două clase publicistice: dinainte şi respectiv de după 1989.
Găsim că în decembrie al anului revoluţiei a apărut doar „Deşteptarea” de Bacău, iar apoi încă trei publicaţii cu acest nume la Constanţa (1990), Brăila (1991) şi Slatina (1997). Mesajul cuprins în titlul ziarului a fost, se vede, mai fierbinte în secolele trecute decât în zilele noastre, după cum o demonstrează cronologia făcută publică. Aşadar, avem „Deşteptarea” în 1874 la Bucureşti; 1876, la Vaslui; 1879, la Huşi şi Lugoj; 1891, la Piatra-Neamţ; 1907, la Cernăuţi; 1908, la Salonic; 1911, la Craiova; 1912 şi 1913, la Roman; 1914, la Piatra-Neamţ; 1917, la Iaşi; 1919, la Chişinău; 1927, la Râmnicu Sărat; 1931, la Constanţa; 1932, la Bucureşti şi Brăila; 1934, la Timişoara; 1946, la Arad; 1989, la Bacău. „Istoria jurnalismului din România în date” (Iaşi, Ed. Polirom, 2012) a pierdut din vedere încă o „Deşteptarea”, apărută la Chişinău, în mai 1989 (apud Ion Hangiu, Presa românească, 2008).
Este un „buletin informativ al Frontului Popular al Moldovei” şi promovează idealurile de redeşteptare naţională ale intelectualităţii basarabene. După ce enunţă cinci localităţi unde au avut loc mari adunări ale românilor (Direptate, 1457; Blaj, 1848; Alba Iulia, 1918; Chişinău, 1989), sunt reproduse cuvântările liderilor politici ai vremii. Ion Hadârcă, de pildă, vorbeşte despre „sunetele divine ale «Limbii noastre»” (titlul poeziei lui Alexei Mateevici, devenită imnul naţional al Republicii Moldova) şi despre „drepturile care sânt sfinţenie din sfinţenia neamului nostru”.
Într-o astfel de mare şi nobilă familie se aşază „Deşteptarea” băcăuană, ale cărei principii sunt vii de la începuturi: adevăr, echilibru, viziune.
