Familia

Societățile care nu respectă legile naturale de formare, dezvoltare și ocrotire a familiei, care aderă la disoluția valorilor tradiționale, vor dispărea, vor fi absorbite și asimilate de alte grupuri sau forme de organizare și manifestări etnice/religioase, consolidate tocmai prin protejarea și asumarea conceptului de familie.

Interese dosnice

În anul 1991, când Constituţia a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepţiunea sa tradiţională, de uniune între un bărbat şi o femeie. Așa cum se vede și în Japonia, China, Rusia, Turcia, Siria, de unde ne vin refugiații, (oare cum vor recepta ei „valorile occidentale”, referitoare la familia modernă?), vecinii noștri, Bulgaria, Polonia etc. În România, căsătoria, în accepţiunea sa tradiţională, este susţinută de evoluţia ulterioară a legislaţiei în materia dreptului familiei, precum şi de interpretarea sistematică a normelor constituţionale de referinţă. Astfel, art.48 din Constituţie defineşte instituţia căsătoriei în corelaţie cu protecţia copiilor, deopotrivă „din afara căsătoriei” şi „din căsătorie”.

Or, dintr-o căsătorie homosexuală nu pot rezulta copii. Mult clamata legislaţie internaţională invocată de susţinătorii gay are alte interpretări. Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale operează în mod intenționat cu noțiunea de „bărbat și femeie”, și nu cu cea de „soți” în ce privește recunoașterea dreptului la căsătorie și consacrarea dreptului de a întemeia o familie. Din această perspectivă, se consideră necesară modificarea primului alineat al art. 48 din Constituția României, atât pentru a evita dezbateri nenecesare și interpretări contradictorii, cât și pentru a recunoaște în mod neechivoc că dreptul de a întemeia o familie este un drept fundamental destinat bărbatului și femeii, de care ei se bucură nu individual, ci împreună.

Potrivit art.16 pct.1 al Declarației Universale a Drepturilor Omului adoptate de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în data de 10 decembrie 1948, „bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie”. O formulare similară se regăsește și în Convenția europeană a drepturilor omului, în care art. 12 prevede că: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.”

Paradoxal, în ciuda evidenţei normelor internaţionale atât de mult clamate, dar necitite, o parte a politicienilor (care au contestat la Curtea Constituţională Legea de revizuire a Constituţiei – Deizia 539-2018) au contestat în fapt dreptul unei majorităţi, reprezentând milioane de cetăţeni de a impune democratic modificarea unei norme de drept constituţional solicitată prin mijloace legale.

Aceiaşi politicieni au susţinut însă mişcările de stradă neautorizate, violențe ale câtorva mii de oameni care nelegitim încercau să impună nedemocratic propria agendă. Sus amintiții politiceni, considerau că acesta se înscrie într-un exerciţiu democratic, legal într-un stat de drept. Din analiza celor două poziţii se naşte o întrebare; Care sunt interesele pe care le reprezintă respectivii parlamentari? Pare în acest context o întrebare justificată când o citire a normelor internaţionale relevă o altă realitate decât cea susţinută de domniile lor.

În data de 9 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică decizia în cauza Chapin și Charpentier contra Franța (nr. 40183/07). Reclamanții contestau decizia instanțelor franceze de a anula o căsătorie încheiată în anul 2004 între doi bărbați, prin violarea legii franceze de atunci, care oprea două persoane de același sex să se căsătorească. În decizia luată cu unanimitate, Curtea întărește faptul că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu include un drept la mariaj pentru cuplurile de același sex, nici invocând dreptul la respectul pentru viața privată și de familie (art. 8), nici dreptul de a se căsători și a fonda o familie (art. 12). Mai precis, decizia venea să confirme altele anterioare, și în particular să reamintească următoarele: Problema căsătoriei între persoane de același sex este „subiect al legilor naționale ale Statelor contractante” ( cu ref. la decizia din cauza Schalk și Kopf – Austria (nr.30141/04);

Articolul 12 confirmă conceptul tradițional de căsătorie, care este uniunea între un bărbat și o femeie și „…nu impune asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie…”( ref. la decizia din cauza Gas și Dubois – Franța, nr. 25951/07,); Articolul 12 „…..nu poate fi interpretat ca impunând asupra guvernelor Statelor contractante o obligație de a oferi cuplurilor de același sex acces la căsătorie…” Această reamintire a recentelor decizii din cauzele Hämäläinen- Finlanda (nr. 37359/09) și Oliari și alții -Italia (nr. 18766/11 și 36030/11) are un impact puternic deoarece recunoaște limitele teoretice ale interpretării dreptului la căsătorie. Jumătate din țările UE au legalizat uniunea persoanelor de același sex. Jumătate și-au conservat tradiția. Poate, după referendum, vom face parte din ce-a de a doua categorie. Să așteptăm, să vedem ce efecte benefice va aduce legalizarea căsătoriilor gay în societățile care au oficializat astfel de relații. Copiii, nepoții noștri ne vor putea corecta dacă am greșit. În fond sunt liberi să-și schimbe viitorul.

Adrian M. Ionescu