Fals în declaraţii pentru o moştenire

    Un băcăuan este acuzat că a dat declaraţii mincinoase pentru a dobândi terenuri în suprafaţă de peste 12.000 mp.

    S.O. a fost trimis în judecată, anul trecut, pentru infracţiunea de fals în declaraţii. Conform rechizitoriului, în august 2013, inculpatul s-ar fi prezentat în faţa unui notar public şi ar fi făcut declaraţii mincinoase, respectiv că este unicul moştenitor al defunctei P.A. şi că succesiunea acesteia nu ar mai fi fost dezbătută, în scopul dobândirii terenurilor ce au aparţinut acesteia.



     

    „Numita P.A. a decedat la data de 09.12.1994, aceasta neavând copii care, după decesul său, să potă veni la moştenirea acesteia. Pentru efectuarea partajului succesoral după numita P.A., S.I., fratele defunctei, a chemat în judecată pe celelate două surori: B.I. şi M.V. (mama inculpatului), pe rolul Judecătoriei Bacău fiind înregistrat dosarul nr. ….

    Prin sentinţa civilă, instanţa a constatat că părţilor le revine câte o treime din masa succesorală a defunctei, a dispus ieşirea din indiviziune şi a împărţit masa succesorală în trei loturi, pe care le-a atribuit reclamantului şi celor două pârâte. Această sentinţă a rămas definitivă”, se mai precizează în rechizitoriu. În 2013, inculpatul S.O. s-a prezentat la un birou notarial şi a solicitat deschiderea procedurii succesorale pentru aceasta. Totodată, prin aceeaşi cerere scrisă, a declarat că acea succesiune nu a mai fost dezbătută, iar ca moştenitori s-a trecut numai pe el, declarându-se unicul moştenitor al acesteia.

    Pentru a-l convinge pe notar, a adus şi doi martori (R.J. şi R.V.) care au susţinut declaraţiile inculpatului – că defuncta nu a avut copii, că la data decesului aceasta era văduvă şi că bunurile ei au fost preluate de inculpat.

    „Inculpatul S.O. a ataşat cererii de deschidere a succesiunii sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale a UAT Dealu Morii, eliberată tot la cererea sa şi în care erau consemnate suprafeţele de teren înscrise la rolul acesteia în Registrul agricol, iar ca moştenitor, doar pe el. Şi pentru a obţine această sesizare, inculpatul S.O. a declarat în mod fals în faţa secretarului comunei Dealu Morii că este unic moştenitor al defunctei P.A., însă pentru acest act material urmărirea penală nu a fost extinsă, fiind împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale”, mai spun anchetatorii.

    Notarul a emis Certificatul de moştenitor, însă, după declanşarea anchetei, Judecătoria Podu Turcului a dispus anularea documentului. Moştenirea pentru care bărbatul este acuzat de fals include terenuri în suprafaţă de 12.415 mp. Pentru această faptă, Judecătoria Podu Turcului l-a condamnat pe S.O., cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1.200 lei.

    Sentinţa poate fi contestată.




    Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

    Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.