Devenită o manifestare de tradiție a Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății, ediția a XVIII-a a Sesiunii Științifice Naționale a Studenților, cu genericul „Cercetări interdisciplinare în formarea viitorilor specialiști în domeniul Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice” s-a desfășurat în sistem on-line.
Organizată sub auspiciile Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și în parteneriat cu Liga Studenților, competiția științifică a polarizat atenția a peste 70 de autori înscriși din rândul studenților de la centrele universitare din Galați, Constanța, Suceava și Bacău. Tematica lucrărilor prezentate a sintetizat preocupări ale studenților în domeniul cercetării și s-au înscris în secțiunile organizate: Educația fizică în sistem preuniversitar, universitar și timp liber, Sport si performanță motrică, Kinetoterapia și Terapia ocupațională. Toți studenții au primit certificate de participare, iar lucrările evidențiate prin originalitate și design științific au fost premiate cu diplome de merit științific și stimulente materiale.
Premisele organizării acestui eveniment la standarde calitative, au vizat creșterea potențialului cercetării științifice al viitorilor formatori sub îndrumarea coordonatorilor științifici, în beneficiul completării profilului absolventului de profil.
Prorector pentru etica și imaginea universității,
Conf. univ. dr. Cristina CÎRTIȚĂ-BUZOIANU
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.