15 noiembrie 2024

Facultatea de Inginerie a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău sărbătorește 48 de ani de învățământ tehnic superior

La Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău avut loc în data de 23.05.2024 deschiderea oficială a celei de-a 19 a ediții a Conferinței Internaționale – Constructive Design and Technological Optimization in Machine Building – OPROTEH 2024. Lucrările conferinței se desfășoară în perioada 22 – 24 mai 2024. Programul conferinţei cumulează 7 secţiuni unde sunt înscrise 224 lucrări (446 autori) ale cadrelor didactice și cercetătorilor din 106 instituții din țară și străinătate.

„Suntem onorați să organizăm cea de-a 19-a ediție a Conferinței Internaționale OPROTEH care sărbătorește 63 de ani de învățământ superior băcăuan și 48 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău. La conferință participă reprezentanți din universități, institute de cercetare, unități de învățământ din mediul preuniversitar, agenți economici din țări precum: Franța, Grecia, Spania, Georgia, Norvegia, Ungaria, Polonia, Turcia, Canada, SUA, Algeria, Arabia Saudită, Maroc, Togo, Congo, Camerun, Senegal, Coast Ivory, Ciad, Tchad, Madagascar, Africa, Republica Moldova şi România. De asemenea, vrem să mulțumim autorităților pentru tot sprijinul acordat, partenerilor și colaboratorilor, precum și sponsorilor care au susținut acest demers”, a precizat Prof. univ. dr. ing. Dr. h. c. Valentin NEDEFF, Președintele Senatului Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.



Cele șapte secțiuni tratează variate arii tematice din următoarele domenii: optimizarea proceselor și sistemelor de fabricație și proiectare asistate de calculator, optimizarea tehnologiilor și echipamentelor din industriile de proces, optimizarea în ingineria și protecția mediului, mecatronică și robotică, inginerie economică, inginerie chimică și alimentară, energetică industrială și știința calculatoarelor.

„Conferința OPROTEH se înscrie în manifestările de tradiție ale Facultății de Inginerie, ne bucurăm de interesul pentru această manifestare atât din partea participanților din țară și din străinătate, cât și a reprezentanților din mediul economic.

Totodată prin acestă manifestare marcăm și împlinirea a 48 de ani de învățământ tehnic superior la Bacău”, a declarat Conf. univ. dr ing. Mirela Panainte-Lehăduș, Decanul Facultății de Inginerie.
Pe lângă sesiunile de prezentare a lucrărilor înscrise la această ediție a conferinței se desfășoară și workshop-uri susținute de parteneri din mediul economic sau ale asociațiilor profesionale din domeniul științelor inginerești.

Concomitent se desfășoară și Sesiunea națională de comunicări ştiinţifice studenţeşti „INGINERIA – PROFESIA VIITORULUI”, aflată la ediția a VII-a, care se bucură de un interes crescut din partea studenților, la cele 9 secțiuni fiind înscrise 154 lucrări, 210 studenți participanți din centre universitare din Iași, Galați, București și Bacău.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014