8 noiembrie 2024

Fabricanti de arme in subsolul blocului

Zeci de braconieri ridicati de politisti cu tot cu arsenal. Printre ei sunt si doi padurari de la Directia Silvica Bacau care pe lânga munitia de la serviciu mai aveau si munitie ilegala. Descinderile s-au facut in Asau, Dofteana, Târgu Ocna si Onesti, acolo unde peste 30 de familii se hraneau doar cu carne de caprior, mistret, cerb sau urs, vânatoarea ilegala fiind una din activitatile lor principale. Acestia isi confectionau singuri o parte dintre arme si munitie, un atelier fiind gasit in subsolul unui bloc.

Dupa câteva luni de cercetari si interceptari, peste 120 de politisti au descins, la finele saptamânii trecute, la locuintele a 33 de persoane suspectate de braconaj cinegetic si detinere ilegala de arme. Este vorba despre localnici din Asau, Dofteana, Tirgu Ocna si Onesti. In casele lor, oamenii legii au gasit un adevarat arsenal. „Obiectul descinderilor a fost acela de scoatere din circuitul ilegal a unui numar mare de arme, care erau introduse ilegal in tara si folosite la savârsirea infractiunilor de braconaj cinegetic. In cadrul perchezitiilor s-au gasit mai multe bunuri interzise la detinere”, a spus cms. sef Daniel Cosgarea, din cadrul Directiei Arme si Explozivi a IGPR. Armele gasite erau aduse ilegal din strainatate sau confectionate in ateliere proprii.



Goleau obuzele si proiectilele de pulbere

Cartusele confectionate de ei erau incarcate cu pulbere din munitia pe care o cautau in fostele transee de razboi si pentru asta aveau la dispozitie harti vechi cu locurile in care s-au dus luptele de atunci dar si dectoare de metale. „Foloseau aceste harti vechi pentru a stabili zonele in care au avut loc acele conflicte militare ca sa-i ajute in gasirea cartuselor, proiectilelor si obuzelor din timpul razboiului. Din ele au extras acea pulbere si o foloseau la confectionarea munitiei. Ei in primul rând s-au expus la niste riscuri foarte mari folosind acele proiectile. Un astfel de atelier era la subsolul unui bloc din Târgu Ocna”, a spus cms. sef Liviu Atanasiu, seful Serviciului Arme Explozivi Substante Periculoase Bacau. Printre suspecti se numara si doi paduri ai Directiei Silvice Bacau. „Urmeaza in perioada urmatoare sa documentam activitatea si a altor persoane. Avem doua persoane din cadrul Directiei Silvice care au fost implicate in acest act de braconaj. Am gasit la dumnealor pe lânga arma de serviciu si cartuse cu glont iar in timpul activitatii de patrulare foloseau armele si la braconaj”, a mai spus Atanasiu. Sefii lor spun ca daca au gresit sa raspunda. „Sunt angajatii nostri insa nu aveau atributii de vânatoare. Ce au facut in afara serviciului este treaba lor. Sa raspunda daca au gresit”, a spus Viorel Ghelasa, seful Directiei Silvice Bacau.

33 de persoane invinuite

La sediul Politiei au fost conduse în vederea cercetarilor 38 de persoane, insa alte patru au reusit sa fuga. In total, 33 sunt puse sub invinuire. Sapte dintre suspecti, cu vârste cuprinse între 28 si 59 de ani, au fost retinuti si dusi in fata instantei cu propunere de arestare preventiva pentru contrabanda calificata cu arme, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, detinere ilegala de obiecte pirotehnice si braconaj cinegetic. Acestia risca pâna la 8 ani de inchisoare.

„Plecau mai multi, erau prieteni intre ei. Sunt multe arme care ne duce cu gândul si la infractiunea de contrabanda cu arme. O parte dintre detinatorii obiectelor au reusit sa se sustraga, sa se refugieze si n-au fost prezenti la perchezitii”.
Felix Banila, prim-procuror la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau

Arsenal confiscat

În urma perchezitiilor din locuintele suspectilor au fost identificate si ridicate în vederea confiscarii, 23 de arme cu glont si alice de diferite calibre, aproape 1.600 de cartuse, capcane metalice pentru prinderea vânatului, 23 de trofee vânat, detectoare de metal, 239 produse pirotehnice, 14 componente pentru confectionarea armelor artizanal, 1.600 grame de pulbere de exploziv, 39 kg de carne de vânat, 10 grenade, 46 de proiectile.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014