Fabrica de produse chimice pentru agricultură Romchim Protect, din Filipești, a fost vizitată, joi, 7 martie, de participanții la cea de a șasea ediție a Simpozionului „Soluții științifice inovatoare în agricultură” organizat timp de două zile (6-7 martie) în Bacău. Vizitatorii s-au întâlnit acolo cu proprietarul fabricii, Ioan Neculcea, cu directorul întreprinderii, Eugenia Hongu, și cu directorul comercial, Marius Gârbea. Participanții la simpozion sunt fermieri din România și Republica Moldova, dar și cercetători în domeniul agriculturii.
Romchim Protect – Divizia Agricultură este producătoare de fertilizatori foliari, de îngrășăminte solide, de biostimulatori și de adjuvanți. „Avem, însă, peste 500 de articole pe care le fabricăm la Filipești, pentru agricultură, pentru construcții și pentru aviație – le-a spus vizitatorilor Ioan Neculcea. Numai pentru agricultură, fabrica poate produce zilnic 100.000 de litri de îngrășământ lichid, iar fabrica de îngrășăminte are o capacitate de producție de 30.000 de tone pe an”.
Produsele Romchim Protect sunt recunoscute pe plan intern și internațional și au obținut medalii de argint (în 1997) și aur (în anul 2000) la Salonul de Inovaţii, Cercetare şi Tehnologii Noi EUREKA, de la Bruxelles, medalia de aur la al 15-lea Salon Internațional de Cercetare, Inovare și Transfer Tehnologic „Inventica 2011”, de la Iași. Numai în anul 2016, compania a obținut două medalii de aur la saloanele de inventică, precum și numeroase premii pentru inovare și cercetare românească.
Dotarea tehnică a fabricii este de ultimă oră. „Procesul nostru de producție nu este poluant – a precizat și Marius Gârbea. La noi nu iese fum. Iar noi, aici, corectăm neajunsurile unor produse fabricate de alte companii, prin colaborarea pe care o avem cu fermierii”.
Întreprinderea a fost construită în baza unui proiect cu finanțare europeană și din bugetul de stat, în valoare totală de aproape 13,7 milioane de lei, din care nerambursabile peste 7,7 milioane de lei.
Compania deține, pe platforma de cercetare în silvicultură, și cel mai mare labirint de Tuia orientalis & biota din lume, din 120.000 de plante, pe 3,2 ha și cu 11,2 km lungime. Început în anul 2007, labirintul va intra în circuitul turistic în anul 2022. În acest moment, cel mai mare labirint permanent este în Marea Britanie, de 5.600 m, și este menționat în Cartea Recordurilor.
„Politica firmei este guvernanța de calitate și profesionalismul. Calitatea este foarte importantă pentru noi. Toate materiile prime sunt de cea mai bună calitate, triate strict după standarde înalte. Motto-ul firmei este «Siguranța căminului tău».”
Ioan Neculcea, administratorul companiei Romchim Protect