26 decembrie 2024

Expozitie de icoane pictate pe lemn

La Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacau a avut loc vernisajul unei interesante expozitii de icoane, semnate de foarte tanarul artist Mihai-Silviu Iftimie. Este la debut, dar un debut facut in forta, cu peste 30 de lucrari, rodul unor studii si exercitii parcurse in mai multi ani. “La ora debutului s-a prezentat matur, dupa o lunga chibzuinta si poate constient de primejdia grabei. Aceasta expozitie este echilibrata, filtrata valoric si deschide un mare orizont carierei viitoare, dominata de modestie si talent”, a afirmat muzeograful Carmen Istrate Murariu. Elev din clasele primare al Colegiului Pedagogic din Bacau, a urmat apoi Seminarul Teologic Liceal Ortodox, indrumat in alegerea sa de profesori si sprijinit de familie, Mihai-Silviu Iftimie a avut norocul sa se afle in preajma unui dascal daruit muncii, cum s-a intamplat sa fie profesorul Dan Tardea, cel care l-a initiat in tainele picturii icoanelor, urmarind cu atentie dezvoltarea simtului estetic pentru arta si pictura bisericeasca al tanarului ucenic. Nascut la Corbasca, Mihai Iftimie a beneficiat de o educatie aleasa, inconjurat de prieteni si oameni cu dragoste fata de cultura, fapt dovedit si la vernisaj, in sala fiind prezent un numeros public, printre care colegi de scoala, dar si primarul comunei, Mariana Podaru. Icoanele sunt executate pe lemn de cires, in tehnica culorilor de pamant, multe dintre ele fiind reproduceri dupa picturi celebre din marile muzee ale lumii.
Doritorii pot achizitiona lucrari, expozitia fiind deschisa publicului mai multe zile. (G. Baltatescu)





spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img