Cunoscut de iubitorii de caricatură din toate generaţiile, Constantin Ciosu este apreciat pentru umorul fin cu care „înţeapă” metehnele societăţii româneşti, prezent în caricaturile sale. Acesta şi-a făcut simţită prezenţa încă din 1953. Dovada succeselor sale o constituie cele peste 160 de premii şi medalii câştigate în tot atâtea saloane de caricatură naţionale şi internaţionale.
Marea lui dorinţă, exprimată acum 10 ani, a fost o expoziţie personală în Bacău.
Visul i s-a împlinit: mâine, 29 noiembrie, de la ora 17.00, la Galeriile ALFA, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Bacău, şi a Muzeului de Artă, publicul va putea participa la vernisajul expoziţiei de caricatură CIOSU, pe simeze fiind peste 200 de caricaturi, din diferite perioade ale activităţii sale, majoritatea expuse în premieră, în Bacău.
„Constantin Ciosu are valoarea unei personalităţi pentru care umorul este o a doua natură. Inteligenţa sa mereu în alertă devine pivotul în jurul căruia se conturează ideea viitoarei imagini, după care traseele grafice desăvârşesc plastic compoziţia. Nu mizează ca în cazul altora, doar pe spontaneitate, deoarece lucrările lui sunt rodul observaţiilor îndelungate, ale unei veritabile introspecţii, chiar dacă ceea ce rezultă se bazează şi pe efecte elaborate. Esenţial în ordinea spiritului, Ciosu ascunde în fapt un gânditor cu vocaţie socială, de cetăţean al lumii care are de comunicat o opinie.”
Valentin Ciucă, critic de artă
La 81 de ani „este mai tânăr decât în tinereţe şi mai viguros artistic ca oricând.” (Roni Căciularu, jurnalist, Israel).
Constantin Ciosu a publicat mulţi ani şi în paginile ziarului Deșteptarea, caricaturile sale fiind apreciate de cititorii noştri, iar dovada au fost numeroasele mesaje transmise pe diferite căi de comunicare.