Piateta din fata Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” Bacau a fost insufletita joi de o mare de oameni. Pe de o parte, erau reprezentantii a 17 centre de minori si adulti si zece ONG-uri, care au prezentat intr-o expozitie cu vânzare „Cel mai frumos ou de Paste”, iar de cealalta parte, publicul dornic sa cumpere lucruri facute de mâna omului.
Evenimentul ajuns la cea de-a VII-a editie a readus in atentia bacauanilor o multitudine de ornamente de Paste, oua incondeiate, tablouri, produse de patiserie si chiar bijuterii hand-made. „De la an la an am devenit mai cunoscuti si acest eveniment a devenit o traditie pentru noi. Produsele puse in vânzare sunt confectionate manual de catre beneficiarii serviciilor de asistenta sociala, iar banii adunati din vânzarea produselor se vor intoarce la asistatii din centrele noastre”, a declarat Marian Vatamanescu, purtator de cuvânt la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau.
Iepurasul – mascota evenimentului
Un urecheat a fost mascota Centrului de Recuperare Neuropsihiatrica Racaciuni. Iepurele statea la loc de cinste intr-un cos de nuiele, impletit tot de asistatii centrului. „Activitatea ocupationala este de baza la noi si tocmai de accea suntem model de buna practica pentru celelalte centre din cadrul DGASPC Bacau. Asistatii nostri au facut produse traditionale (oua, cozonac, pasca) si au imbogatit masa de prezentare cu obiecte facute in stil origami. Toate exponatele noastre au fost lucrate in atelierele de recuperare”, a declarat dr. Ovidiu Necula, directorul Centrului de Recuperare Neuropsihiatrica Racaciuni.
Sesiune de lucru in Bucovina
Casa de Copii „Sfânta Maria” din Barati a fost reprezentata la stand de Gabriela. Ea spune ca anul acesta a invatat sa incondeieze oua dupa ce a participat la o sesiune de lucru in Bucovina. „Impreuna cu zece colegi am fost intr-o excursie in Bucovina si la o manastire am invatat sa incondeiem oua. Odata intorsi acasa, am pus in practica ce am invatat, iar acum ne prezentam in fata potentialilor cumparatori”, spune tânara. Gabrielei i s-a alaturat si sora Marieta Beca din Congregatia Surorilor Asumptioniste, care vorbeste despre semnificatia oualor de Paste.
„Traditia crestina spune ca picaturile de sânge care au curs din Isus Cristos in timpul patimilor sale, s-au transformat in oua rosii, acestea simbolizând in prezent sângele lui Isus. In timp, ouale s-au vopsit in verde, culoarea simbolizând speranta, in albastru (seninatatea) sau in galben (gloria lui Dumnezeu)”, declara sora Marieta Beca. De la eveniment nu lipsesc ouale imbracate cu paiete sau pictate, iepurasii origami sau alte ornamente care se potrivesc pe masa de Paste.